Meghan Markle și Kate Middleton au participat alături de familia regală a Marii Britanii la slujba de Crăciun de la catedrala Norfolk. De asemenea, s-a anunțat că prințul Philip, consortul Reginei Elisabeta a II-a nu va fi prezent la sărbătoarea mult așteptată.
Kate Middlenton și Meghan Markle erau vizibile fericite, iar în ciuda bărfelor apărute în presa de peste tot, cele două par să se înțeleagă destul de bine.
Familia regală a Marii Britanii s-a aflat astăzi, 25 decembrie, la catedrala Norfolk, pentru a celebra Crăciunul.
Prințul William și soția sa, Kate, Prințul Harry alături de Meghan au intrat la slujbă vu zâmbetul pe buze. De asemenea, la catedrală a mai fost prezent și Prințul Charles, tatăl celor doi prinți.
Kate Middleton a făcut declarații despre relația pe care o are cu Meghan Markel. Totul a pornit de la niște speculații apărute în presă despre posibile tesiuni între cele două. Ducesa de Sussex a clarificat toată situația. „Da, absolut, sunt foarte încântată. Nu există un moment mai potrivit pentru a avea cu toţii copii. Mai ales când vine vorba de un verişor sau o verişoară pentru George, Charlotte şi Louis. Deci, asta va fi cu adevărat special“, a declarat Kate Middleton despre relația cu Meghan Markle.
„Tentaţia de a le eticheta drept rivale pe ducesele moderne a fost una în faţa căreia cu greu poţi rezista. În plus, diferenţele evidente dintre cele două personaje fac povestea cu atât mai plauzibilă: până la urmă, ce ar putea avea în comun o femeie rafinată născută în Berkshire, tiparul clasic al britanicei, şi mamă a trei copii cu o fostă actriţă americană care se simte mai în largul ei pe covorul roşu decât într-o reşedinţă regală?“, a declarat o jurnalistă.