Peste 500 de condamnaţi eliberaţi în baza recursului compensatoriu au recidivat în ultimii 2 ani

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
03/11/2019, 09:19
Peste 500 de condamnaţi eliberaţi în baza recursului compensatoriu au recidivat în ultimii 2 ani
Câți dintre condamnații eliberați în baza legii recursului compensatoriu au recidivat *foto: europa libera

Deputatul PNL Florin Roman a trimis o interpelare la Ministerul Justiției pe subiectul condamnaților eliberați în baza recursului compensatoriu și câți dintre aceștia au recidivat. Astfel, peste 21.000 de condamnați au fost eliberați în perioada octombrie 2017 – septembrie 2019, în timp ce peste 500 au recidivat!

Câți eliberați în baza recursului compensatoriu au recidivat

Florin Roman a prezentat datele pe care le-a primit printr-o interpelare pe rețelele de socializare, la care a atașat următorul comentariu: „Peste 500 de infractori din promoția Toader au ucis, violat și tâlhărit din nou. 509 de deținuți care au fost eliberati in baza legii recursului compensatoriu, așa-zisa promoție Tudorel Toader, au comis noi infracțiuni violente. Aici vorbim de crima, viol, tâlhărie, pedofilie, act sexual cu un minor, pornografie infantila etc. Este răspunsul oficial al ministrului Justiției la o interpelare, pe care am adresat-o in calitate de deputat PNL. Ministrul Ana Birchall ma mai informează ca numărul celor care au beneficiat de beneficiile recursului compensatoriu de la intrarea in vigoare a legii este de 21.049 persoane.

Dintre acestea, mai mult de 7000 au fost cazuri de infracțiuni deosebit de periculoase, omor, viol, tâlhărie calificata etc. 1877 de persoane eliberate au fost reîncarcerate, iar 509 deținuți eliberați din nou au comis noi crime, violuri și tâlharii! Tot ministrul Justiției îmi raspunde oficial unei alte interpelări in care îmi comunica faptul ca la nivelul lunii august, după drama de la Caracal, guvernul Dancila a pregătit un OUG de înăsprire a pedepselor pentru cei care comit fapte grave, spre limitele maxime, însă acel proiect a rămas in aer”, a scris deputatul PNL pe Facebook.

Premierul propus Ludovic Orban vrea să abroge recursul compensatoriu

Florin Roman a cerut premierului demis Viorica Dăncilă „să rupă frăția cu criminalii, violatorii și tâlharii”. El le-a cerut să accepte abrogarea recursului compensatoriu și înăsprirea pedepselor pentru criminali, violatori și tâlhari. Ludovic Orban, propunerea liberalilor pentru postul de premier, a anunțat recent că nu va abroga prin OUG Secția specială pentru magistrați și recursul compensatoriu, pentru a respect referendumul pe Justiție din primăvară.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×