Cine este soțul Mirelei Oprișor, cea care dă viață personajului Aspirina din serialul Las Fierbinți, difuzat de Pro Tv? Ei bine, cei doi au fost colegi de facultate, s-au căsătorit, iar acum sunt colegi de serviciu! Mirela Oprișor și actorul Mimi Brănescu sunt colegi pe platourile de filmare ale serialului Las Fierbinți. Cum se descurcă cei doi, actrița a vorbit deschis într-un interviu recent.
Cine este soțul Mirelei Oprișor, Aspirina din Las Fierbinți
„Probabil așa se spune că relațiile personale nu trebuie amestecate cu cele profesionale, dar eu nu știu cum e altfel. Dacă suntem noi actori, iar Mimi mai e și scriitor, noi ne-am educat să trăim așa și să ne înțelegem. Evident că uneori avem și discuții în contradictoriu, uneori nu ne place ce facem, e normal, dar eu efectiv nu știu cum e altfel și atunci nu am termen de comparație.
Nu pot să-ți spun cum ar fi dacă. Nu e tot timpul ușor, dar nici greu nu mi se pare. Am învățat să trăim așa, unul cu celălalt, și e foarte bine. (…) Mă consider o femeie foarte norocoasă că l-am întâlnit. Nu știu dacă poți să dai sfaturi, dar există niște reguli pe care noi le-am aplicat de la începutul relației noastre: nu ne culcăm niciodată certați și nu am făcut asta în atâția ani de căsnicie.
Cei doi au o fetiță în vârstă de 9 ani
Eu nu am trăit niciodată cu Mimi o ceartă să nu ne vorbim cu zilele sau să trecem unul pe lângă celălalt la bucătărie, nu a fost așa ceva. De regulă, am învățat să ne purtăm cu grijă în ani, când e unul obosit sau nervos, celălalt îl menajează, cu umor am trecut peste multe și cred că e foarte bine că încă râd la glumele lui, nu numai cele scrise, ci și la cele ale noastre din familie, de zi cu zi. Eu zic că e foarte bine!” – a declarat Mirela Oprișor într-un interviu acordat pentru Revista Psychologies.