Moneda Euro a atins un nou maxim record, de 4,7569, însă prăbușirea cursului valutar nu poate fi pusă pe seama unui atac speculativ, susține purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, care a explicat situația legată de deprecierea Leului la începutul lui 2019.
„Atac speculativ este mult spus. Sunt multe elemente aici. Avem o dată o situaţie de fond, una de conjunctură şi un moment al zilei dacă vreţi. Toate trei au contribuit la rezultat, şi anume: o lipsă de credibilitate pentru investitorii care au deţineri în lei şi care încep să renunţe la aceste deţineri în lei. De aceea vine presiunea care s-a creat. Lipsa aceasta de credibilitate care i-a făcut să renunţe la deţinerile în lei.”, a explicat purtătorul de cuvânt al BNR pentru Digi24.
BNR explică ce se întâmplă cu prăbușirea cursului valutar
Leul a înregistrat miercuri, 23 ianuarie, a șaptea zi consecutivă de depreciere. BNR a afișat moneda Euro cotată la 4,7569 Lei, o creștere cu 4,27 bani față de ziua de marți. „Leul până la urmă, şi acest lucru trebuie să îl ştim şi să îl apreciem, este o monedă convertibilă la rândul ei. Mergem în străinătate, plătim cu cardul în lei, fără nicio problemă. Deci el se tranzacţionează pe o piaţă largă, nu doar pe piaţa românească şi intră pe pieţele internaţionale. De acea credibilitatea situaţiei locale este extrem de importantă în setarea aşteptărilor. Repet, poate a treia oară, este o pierdere de credibilitate care a dus la această situaţie. (…) În contextul în care avem un deficit de credibilitate, asta este de fapt, ceea ce ne îngrijorează mai mult decât orice”, a mai spus Dan Suciu.
Prăbușirea Leului atrage după sine scumpiri în lanț: cresc prețurile chiriilor, facturile la telefonia mobilă, iar specialiștii în economie avertizează că de luna viitoare s-ar putea scumpi și mâncarea.