Cristi Borcea nu a dus niciodată lipsă de bani, nici măcar pe vremea comunismului. Mai mult, fostul acționar al lui Dinamo a mărturisit și câți bani avea la Revoluția din 1989, într-un interviu pentru revista OK.
„M-a prins Revoluţia cu vreo 600.000 de lei în carcasa de la uşa de la maşină. Dădeam tapiţeria jos şi acolo-i ascundeam. Nu puteam să-i ţin în casă”, a povestit omul de afaceri.
Cristi Borcea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia, alături de Radu Mazăre și Dragoș Săvulescu. Fostul acționar dinamovist a fost deja încarcerat la penitenciarul Rahova din București.
Pe lângă toate acestea, afaceristul va trebui să returneze și o sumă considerabilă de bani statului român. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus confiscarea sumei de aproximativ 1.000.000 de euro de la Borcea. Mai exact, conform deciziei instanței, acesta trebuie să plătească statului român suma de 957.107 de euro. Însă, marele regret al acționar nu este legat de bani, ci de soția sa, Valentina Pelinel, căci a plecat tocmai acum când ea se pregătește să aducă pe lume două fetițe gemene.
„Au fost patru ani şi trei luni de sacrificii. După această perioadă, o să merg cel puţin o lună de zile la psihiatrie, pentru că să nu credeţi că o perioadă aşa de lungă nu lasă urme. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară. Patru ani şi trei luni… chiar dacă par neschimbat în exterior, în interior trăiesc multe frământări”, a spus Borcea, la ieșirea sa din penitenciarul Jilava, pe data de 2 iulie 2018.