Astăzi, 23 decembrie, potrivit calendarului creștin ortodox, se prăznuiesc cei 10 sfinți mucenici, cei care au suferit în Creta. Tot în ziua de duminică, se amintește de Cuviosul părinte Pavel, care a fost arhiepiscopul Neocezareii și unul din cei 318 părinți de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea, alături de sfințirea marii biserici a Domnului, Sfânta Sofia. Se amintește și de părintele Naum din Orhida, purtătorul de Dumnezeu, făcătorul de minuni și iluminatorul și predicatorul sclavilor, dar și de Sfântul Muceic Shinon, care s-a sfârșit de sabie.
„Pentru Die si pentru maica lui Rea, nimic sa nu graiesti, ighemoane, caci nu vorbesti catre cei ce nu stiu. Noi am auzit de la parintii nostri despre neamul lui, despre viata si naravurile lui si chiar de mormantul lui; de voiesti, acum il vom arata tie. Iar unii, de aceeasi patima fiind stapaniti, au urmat vietii lui, pentru ca ce este mai lesne decat aceasta, adica a urma raului, apoi au scornit ca este zeu si, zidindu-i capiste, i-au adus jertfa si ceea ce le placea lor, aceea si zeului lor se socotea, ca este bine primita. Si nu numai asa cugetau, ci astfel despre acel zeu, dar, vai, inca si cuviincios lucru socoteau a vietui cu neinfranarea”.
Calendar ortodox 23 decembrie: pomenirea celor zece sfinți mucenici
Calendarul de azi, duminică, 23 decembrie, arată că azi se pomenesc cei 10 sfinți mucenici. Aceștia au trăit pe timpul împăratului Deciu, în anul 250, în insula Creta. Ei erau din mai multe orașe, dar s-a găsit la chinuri. Cinci dintre sfinți erau din Gortinei: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichia. Din Cnos era doar Zotic, din Epinia Panormului era Agatopus, doi din Iraclia: Evarest și Pompie și altul din Chionic: Vasilide. Despre aceștia s-a crezut că sunt necredincioși, așa că au fost dați ighemonului insulei de atunci, care a portuncit aspru ca să jertfească, iar dacă nu, vor fi supuși chinului. Treizeci de zile cei zece sfinți mucenici au fost batjocoriți și târâți de necredincioși, apoi au fost duși în fața judecătorului. Cu toate că au fost din nou bătuți, scuipați și loviți cu pietre, cei zece sfinți au rămas neînduplecțai la cuvântul în Domnul. La finele chinurilor, li s-au tăiat capetele.
„Nicidecum nu ne temem de munci, ci inca iti multumim prea mult ca ne-ai pregatit acest fel de ospat duhovnicesc (muncile cele pentru Hristos) si l-ai pus inaintea noastra”. Ighemonul a zis: „Dar nu va fi asa, caci veti cunoaste cat este de mare puterea zeilor, pe care voi ii huliti fara rusine si nici nu va rusinati de atitia barbati preaintelepti ce stau inainte, care cinstesc pe Die, cel mai intai dintre zei, apoi pe Ira si pe Rea, cum si pe ceilalti. Caci acum atat de mult veti fi chinuiti cu munci, incat nu numai indrazneala voastra se va pierde, ci si altii se vor infricosa, care vor fi asemenea ca voi, neascultatori, numai de se vor afla unii ca aceia”, au fost cele arătate de cei zece sfinți din Creta.