Pe 24 noiembrie, conform Calendarului Ortodox, sunt pomeniţi Părintele nostru Clement, episcopul Romei, Sfântul Mucenic Petru, episcopul Alexandriei, Cuviosul Malh, Cuviosul Carion, Sfântul Ermoghen, Sfinţii Filumen şi Hristofor, Sfântul Evghenie, Sfântul Procopie şi Hristofor, Sfântul Mucenic Alexandru din Corint, Părintele Grigorie, Sfântul Mucenic Teodor din Antiohia, Cuviosului Mucenic Hrisogon şi Cuviosul Marcu Trigleanul.
Calendarul ortodox spune despre preaînţeleptul Clement că era un român care se trăgea din neam împărătesc, fiul lui Faust şi al Matildei. A fost învăţat de Apostulul Petru să creadă în Hristos şi a devenit propovăduitor al Evangheliei. A scris Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, după care a fost făcut şi episcop al Romei. Prins de împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson şi acolo l-au aruncat în mare.
Un alt Sfânt care este pomenit este Mucenicul Teodor din Antiohia, care a trăit pe vremea apostolului Iulian. Detalii despre viaţa acestuia se regăsescpe calendar: „A fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: ‘Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi’. Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat.
Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.”