Conform calendarului ortodox, în ziua de luni, 19 noiembrie îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Avdie(Abdia). Din pământul Sichem, din satul Vitaharam, acesta slujea la curțile împăraților lui Israil, fiind ispravnic al casei lui Ahav. În tinerețea sa, se temea extrem de mult de puterea lui Dumnezeu, cu toate că lumea pe care o slujea se îndepărtase de El, ba chiar se închina idolului Baal. Într-o vreme, când împărăteasa Isabela, cea fără de lege, căuta să ucidă pe toți cei care se închinau lui Dumnezeu, Avdie a luat o sută de bărbați și i-a ascuns în două peșteri, câte zece. Iar, brusc, Ahav l-a chemat pe Avdie și i-a spus: ”Vino să mergem la izvoarele apelor și la toate pârâiele, doar vom afla iarbă spre a hrăni caii și catârii, ca să nu piară de foame”. În drumul lor spre izvoare, cei doi au luat-o pe căi diferite.
Avdie, fiind singur pe drumul său, a fost întâmpinat de Sfântul Proroc Ilie, s-a închinat lui și i-a zis: ”Tu ești domnul meu Ilie”, iar Sfântul Ilie i-a spus: ”Eu sunt. Mergi și spune stăpânului tău: << Iată, l-am găsit pe Ilie>>”. Avdie a refuzat îndemnul amintindu-i cine este Ahav. ”Nu este neam sub împărăția stăpânului meu unde să nu te fi căutat pe tine și în toate ținuturile sale nu te-a aflat, iar acum îmi zici să merg ca să spun stăpânului meu despre tine. Când mă voi duce eu de la tine Duhul Domnului te va lua în pământ necunoscut, iar eu voi spune lui Ahav și neaflându-te, mă va ucide și pe mine. Deci, nu mă trimite la dânsul ca să-l vestesc despre tine”.
Calendar ortodox 19 noiembrie. Sfântul Proroc Avdie l-a urmat pe Sfântul Ilie!
În final, Avdie a făcut ce i-a cerut Sfântul Proroc Ilie, asigurându-l de faptul că i se va arăta stăpânului său. Și, cum a zis, așa a și fost, iar când Ahav l-a zărit pe Ilie, acesta l-a mustrat pentru rătăcirea lui. Apoi a făcut o minune coborând foc din cer peste jertfe și ape. Ahav, murind, împărăția a fost luată de fiul său, Ohozia. Sfântul Avdie a rămas tot slujind, însă în rândul ostașilor. După o vreme, Avdie a fost miluit pentru că s-a apropiat de Sfântul Proroc Ilie și s-a rugat lui. DIn acel timp, Avdie a lăsat totul în urmă și l-a urmat pe Ilie.