Conform calendarului ortodox, în ziua de 23 noiembrie sărbătorim pe Sfântul Amfilohie, Episcopul Iconiei. Pomenim astăzi pe acest sfânt pentru că a trecut fiecare etapă pentru a fi lângă Dumnezeu, a avut multe necazuri și, cu toate acestea, în suflet i-a rămas credința. După ce a trecut fiecare treapă bisericească, a strălucit și a fost mereu cu Dumnezeu în gând și suflet, a fost hirotonit episcop al Iconiei, prin alegerea poporului și cu voința lui Dumnezeu. A ajuns până în vremea marelui Teodosie și a fiilor lui, adică în anii 374, a fost învățător și a luptat pentru credință cu vitejie până la capătul zilelor lui. A stat pururea împotriva eresurilor lui Arie, ale lui Macedonie și ale lui Eunomie, din pricina cărora a suferit mult. Acesta a avut parte de multe prigoniri și necazuri și a răbdat multe de la cei necredincioși.
Acesta s-a arătat părinților celor 150 care s-au adunat la Sfântul și tuturor la al doilea Sinod împotriva lui Macedonie Pnevmatomahul, care era luptător împotriva Sfântului Duh. Și, după ce marele Teodosie a pus stăpânire pe părțile apusului Europei lui Valentinian cel tânăr și a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci, marele Amfilohie a intrat la împărat și l-a rugat să alunge arienii. Iar, pentru că împăratul nu voia, a aflat acest minunat părinte o măiestrie prin care a putut să-l înduplece pe împărat.
Calendar ortodox. Astăzi, 23 noiembrie, sărbătorim pe Sfântul Amfilohie
Mergând la acesta, a salutat și pe Teodosie ca pe un impărat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci era la conducere, l-a salutat înjositor. Așadar, acesta s-a mâniat pe Sfânt și a socotit gestul său drept neciste în numele fiului lui. În acel moment, Amfilohie, Episcopul Iconiei, înțelept, a spus doar un lucru. ” Vezi, o împărate, cum nu suferi necinstirea fiului tău şi te mânii? Aşa să crezi că şi Dumnezeu şi Tatăl, asemenea Se întoarce şi urăşte pe aceia care hulesc pe Fiul Său şi zic că Acesta este mai prejos decât Tatăl”. Atunci, socotind, împăratul a scris lege să fie izolați ereticii departe de cei drept-credincioși. De atunci, Sfântul a păstorit turma lui Hristos și a adunat învățături drepte, ajungând la adânci bătrâneți, odihnindu-se în pace.