Programul de astăzi, 25 noiembrie, de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului este pe sfârșite, însă nu într-un mod pozitiv cum ne-am fi așteptat. Inspectoratul pentru situații de urgență București-Ilfov a făcut un bilanț al misiunii de la Catedrala Neamului. 50.000 de oameni s-au adunat, din toate colțurile țării, pentru a fi prezenți la slujbă. La ora 08:00, enoriașii s-au bucurat de slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, care s-a ținut în lăcașul sfânt. Aceasta a fost urmată de slujba de sfințire a Altarului Catedralei Naționale. În jurul orei 10:30, a început Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită în interiorul Catedralei, apoi a urmat ca la ora 13:00 raclele cu Cinstita Mână a Sfântului Andrei și cea cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina să fie așezate la ieșirea din Sfântul Altar.
Așadar, iată bilanțul victimelor de la sfințirea lăcașului sfânt. Potrivit ISU, misiunea de la Catedrală a adus episoade teribile. Încă de la începerea acțiunilor pentru săvârșirea Catedralei Naționale până acum, echipajele de pompieri SMURD au acordat îngrijiri medicale la aproximativ 93 de oameni, dintre care șase au fost transportate la spital. Însă, printre aceștia s-a aflat și o persoană care a refuzat transportarea la spital.
Este vorba despre preotul George Ciulei de la parohia ”Sfântul Andrei” care, după cum a amenințat zilele trecute, a trecut și la fapte. ”Un bărbat și-a scos geaca și a incendiat-o. Evenimentul s-a petrecut în zona unui hotel din apropiere, nu în incinta Catedralei. Persoana în cauza a fost condusa la secția de politie, unde s-a deplasat și un echipaj smurd pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Persoana a refuzat transportul la spital”, informează ISU.
De altfel, preotul, înainte să recurgă la acest gest, a menționat că ”se fac presiuni asupra lui”. ” Trebuie să recurd la o formă de protest-incendierea în fața Catedralei Mântuirii Neamului. Așa am de gând să fac, pentru că Biserica Ortodoxă nu este deschisă la u ndialog. Este abuzivă! Sunt împotriva corupției din Biserica Ortodoxă”, a spus părintele Ciulei.