Bani pentru profesorii care se mută la țară: Guvernul vrea să le dea câte 5.000 de euro! Iată care sunt condițiile

Alexandra Chivu   
în Instant Articles
30/11/2018, 14:26
Bani pentru profesorii care se mută la țară: Guvernul vrea să le dea câte 5.000 de euro! Iată care sunt condițiile
Guvernul promite bani pentru cadrele didactice care se stabilesc în mediul rural

Profesorii care se mută la țară vor primi 5.000 de euro din partea Guvernului. Iată condițiile! Câteva dintre promisiunile făcute de premierul Viorica Dăncilă profesorilor sunt: creșterea salariilor, prime de instalare, garanții de stat și locuințe. Șefa Guvernului a anunțat că executivul se angajează la o serie de măsuri în domeniul educației, printr-un acord cu Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ. ”Acordul între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, prin care Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a educaţiei, în concordanţă cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în Programul de Guvernare, a fost adoptat astăzi, prin memorandum, în şedinţa solemnă de la Alba Iulia.

La finalul şedinţei, Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă şi de liderii Federaţiilor Sindicale Reprezentative din Învăţământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Simion Hăncescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, şi Marius Nistor, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Spiru Haret”, a anunțat executivul. Printre seria se măsuri se află și:

Bani pentru profesorii care se mută la țară! Guvernul le promite dascălilor din mediul rural 5.000 de euro

bani pentru profesorii care se muta la tara guvern
Profesorii care se mută la țară vor primi 5.000 de euro din partea Guvernului
  • creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual față de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB
  • acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice
  • devansarea creșterii salariale prevăzute în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020
  • acordarea unei prime de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediul rural
  • acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe
  • acordarea unei sume de până la 5000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural
  • cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare 6 salarii medii brute pe economie
  • construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv
  • crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara sau finaliza proiecte de investiții

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×