Românii care primesc pensia minimă trebuie să știe că, potrivit noii legi a pensiilor, persoanele din această categorie vor primi o indemnizație socială. Așadar, din luna septembrie, pensia minimă se va majora cu 10%. Conform proiectului, aceasta va crește de la 640 lei, la 704 lei. Conform Ordonanței de urgență a Guvernului României nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, bătrânii pot beneficia de ”indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari”.
Tot o majorare va suferi și punctul de pensie, care va crește de la 1.100 lei, la 1.265 lei. Despre această modificare a vorbit și ministrul Muncii. În contextul în care legea a fost atacată la CCR, Marius Budăi a făcut precizări ce vizează pensionarii. ”Noi ne vom ține de cuvânt și vom respecta acel calendar al creșterii puctului de pensie. Se va respecta calendarul majorărilor.
Pensiile se măresc cu 10%
Împreună cu domnul ministru al Finatelor am introdus în OUG și acele majorări de punct de pensie”, a declarat ministrul Muncii. Mai mult, acesta a anunțat și apariția unui noi tip depensie. Mai precis, este vorba despre un proiect care are ca spot completarea arhitecturii sistemului de pensii din România. ” Este un proiect de lege prin care ne propunem să completăm arhitectura sistemului de pensii din România. Ce anume vom propune în această lege? Două Directive europene”, a declarat Marius Budăi.
”Una care să creeze cadrul legal pentru activitatea şi supravegherea instituţiilor care furnizează servicii de pensii ocupaţionale şi altă Directivă prin care avem posibilitatea să creştem mobilitatea lucrătorilor în statele membre prin acest cadru, prin îmbunătăţirea dobândirii şi păstrării dreptului la o pensie suplimentară.(…) Vom autoriza funcţionarea acestor administratori şi a fondurilor de pensii ocupaţionale”, a adăugat ministrul Muncii.