Marius Budăi, ministrul Muncii, a făcut precizări despre creșterea punctului de pensie, în contextul în care legea a fost atacată la CCR. Acesta a menționat că se va respecta calendarul majorărilor, în pofida atacării legii la CCR. ”Noi ne vom ține de cuvânt și vom respecta acel calendar al creșterii puctului de pensie. Se va respecta calendarul majorărilor. Împreună cu domnul ministru al Finatelor am introdus în OUG și acele majorări de punct de pensie”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.
De asemenea, sâmbătă, Marius Budăi a anunțat și apariția unui nou tip de pensie. Mai exact, este vorba despre un proiect ce are ca scop completarea structurii sistemului de pensii din România. ” Este un proiect de lege prin care ne propunem să completăm arhitectura sistemului de pensii din România. Ce anume vom propune în această lege? Două Directive europene.
Ministrul Muncii a vorbit despre creșterea punctului de pensie
Una care să creeze cadrul legal pentru activitatea şi supravegherea instituţiilor care furnizează servicii de pensii ocupaţionale şi altă Directivă prin care avem posibilitatea să creştem mobilitatea lucrătorilor în statele membre prin acest cadru, prin îmbunătăţirea dobândirii şi păstrării dreptului la o pensie suplimentară.(…) Vom autoriza funcţionarea acestor administratori şi a fondurilor de pensii ocupaţionale.
Vom supraveghea activitatea lor. Iar prin crearea acestui cadru legislativ putem permite obţinerea unei pensii ocupaţionale suplimentare. Trebuie să facem precizarea: este o pensie suplimentară distinctă şi în completarea tipurilor de pensie existente la această dată în România. Este o pensie facultativă, prin care se dă posibilitatea angajatorilor să decidă şi să stabilească o astfel de pensie pentru angajaţii lui. Angajatul doar dacă doreşte poate participa şi el la această schemă, este o pensie pe care angajatorul o poate crea, un beneficia pe care angajatorul îl poate crea pentru angajaţii lui”, a spus Marius Budăi.