O nouă eliminare a avut loc marți, 5 martie, la Asia Express. Anca Sigartău și fiul său, Teodor, au fost eliminați din show-ul de la Antena 1. Cei doi au pierdut cursa pentru ultima șansă la care au luptat alături de echipa formată din Jojo și Paul Ipate.
”A fost o experiență extraordinară, indiferent de greutăți”, a declarat Anca Sigartău, după ce a fost eliminată. Pe parcursul show-ului Asia Express, aceasta a povestit momentele grele prin care a trecut de-a lungul timpului, divorațul și culminând cu momentul în care s-a gândit chiar să își ia viața:
„Acela a fost momentul în care, în timpul unui curs despre cultură şi civilizaţie al doamnei Ludmila Patlanjoglu, auzeam lucruri atât de frumoase, deşi eu nu aveam în momentul respectiv bani să-mi plătesc întreţinerea, era atât de greu cu cei trei copii şi mi se părea totul de netrăit. Ce aş fi putut să fac, cât aş fi putut să muncesc mai mult? Cât aş fi putut să trag mai mult? Nu aş fi putut să schimb lucrurile.
Nu aveam decât varianta să mă închid, să mor, să mă sting. Mă îndreptam spre un lucru clar, îmi doream să mor şi era foarte aproape momentul în care probabil aş fi renuţat la viaţă. Mă gândeam că celor mici le-ar fi fost mult mai bine cu tatăl lor, ar fi avut o situaţie financiară mult mai bună. Voiam să închei socotelile pentru ei, să le fie mai bine. Dar acel curs, când auzeam câte lucruiri extraordinare se întâmplă, acele secunde pe care le trăiesc pe scenă, în care oamenii vin şi se simt bine.
Acele două ore pe care ţi le-au dat sunt importante, a doua zi au altă forţă să meargă înainte. Pentru momentele acelea îmi dădeam seama că merită şi trăiesc şi că acela este rostul meu“, povestea Anca.