În timp ce Europa se află sub zăpadă, iar în America temperaturile le-au atins pe cele de la Polul Nord, un nor de praf saharian aduce în România temperaturi de primăvară, în luna februarie! Temperaturile extrem de rare pentru această perioadă a anului vor avea loc în țara noastră chiar în acest weekend.
Norul de praf saharian vine cu temperaturi de primăvară
Potrivit estimărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), sâmbătă și duminică valorile termice vor ajunge la 17 grade Celsius. ”La acest sfârșit de săptămână este o situație atipică pentru continentul european, pentru că pe jumătatea de vest a sa, are loc o pătrundere de aer foarte rece polar către nordul Africii. În partea de sud va veni un aer foarte cald, îmbogățit cu particule de praf saharian. Pentru țara noastră veștile sunt bune, nu așteptăm precipitații, doar duminică spre luni sau chiar în ziua de luni așteptăm precipitații în partea de V și S-V și acolo aceste ploi ar aduce o ploaie un pic mai murdară.
Temperaturile vor crește progresiv. Sânbătă așteptăm maxime între 5-17 grade, iar dumnică vom avea 7-17 grade în vestul țării. Ceva rezerve ar putea fi pentru zonele din Moldova, Muntenia, iar temp să nu fie la fel de ridicate. Temperaturile vor mai scădea săptămâna viitoare, iarna nu s-a terminat încă”, a declarat Mihai Timu, meteorolog ANM, la Antena 3.
În timp ce în România pare că a venit deja primăvara, peste 220 de milioane de americani, care reprezintă mai bine de 75% din populaţia continentală a Statelor Unite, îndură temperaturi extrem de scăzute săptămâna aceasta. Un vortex polar care s-a deplasat dinspre Cercul Arctic a lovit în plin America aducând cu el temperaturi care au ajuns până la minus 45 de grade Celsius! Autoritățile americane sunt în alertă, iar peste 1.500 de curse aeriene au fost anulate marţi şi miercuri, în Statele Unite, din cauza condiţiilor severe de vreme!