Florea Burnea, fostul soț al Mariei Ciobanu a murit! Cel care a făcut tragicul anunț este Ionuț Dolănescu, pe pagina sa de socializare. Îndrăgita artistă, cea supranumită ciocârlia cântecului popular românesc, a avut trei copii din trei relații. De notorietate a fost numai una dintre ele, cea cu Ion Dolănescu, căruia i-a dăruit un băiat, pe Ionuț. Interpreta mai are două fete, Leontina și Camelia, cu alți doi parteneri de viață cu care și-a petrecut clipele înainte de Ion Dolănescu.
A murit Florea Burnea, fostul soț al Mariei Ciobanu
Pe Leontina a avut-o cu primul ei soț, care a murit în anul 1994. Camelia este rodul iubirii dintre aceasta și Florea Burnea, fost ”fluieraș” al Ansamblului Ciocârlia. Mariajul celor doi a durat 6 ani. Vremea a trecut, iar după ce prietena ei Ileana Sărăroiu a murit pe scenă, la o nuntă, Maria Ciobanu avea să se căsătorească cu soțul acesteia, pe nume Mircea Câmpeanu. Alături de acesta este și astăzi.
Cei doi au cetățenie americană și pleacă în fiecare an în America, timp de 6 luni, pentru a se relaxa și a-și petrece timpul cu fiica ei, Camelia, dar și în Florida, la celălalt fiu, Ionuț. Vă reamintim că în urmă cu doi ani, Florea Burnea a speriat toți membrii familei, trecând printr-un preinfarct. În acel moment, artista a traversat orașul prin ploaie torențială pentru a-l vizita la spital și pentru a se asigura că este totul în regulă.
„Am vrut să mă asigur că e bine. Eu sunt un om cu suflet, un om de omenie, de aceea m-am dus la spital. Am vorbit și cu fata, care este îngrijorată, e firesc, e tatăl ei”, a declarat solista pentru libertatea.ro.