ANAF face verificări intense, începând cu data de 15 martie! Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul instituției în cauză va desfășura în câteva zile. Aceste controale sunt pentru ca operatorii economici să respecte obligațiile, astfel că folosească aparatele de marcat cu jurnal electronic din dotare. „Inspectorii antifraudă fiscală vor analiza situația fiecărui contribuabil în parte, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic, vor aplica avertismentul și vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcție de constatări. Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, controlul va fi reluat, iar dacă se constată încălcarea obligațiilor legale, se vor aplica sancțiunile prevăzute de OUG nr. 28/1999.”
ANAF, verificări la sânge, de la 15 martie!
Ministerul Finanțelor Publice a inițiat acțiunea în cauză pentru că că cererea de achiziționare de aparate de marcat este îngrijorătoare, înregistrând un declin accentuat în perioada lunilor cuprinse între decembrie și februarie, vânzările scăzând dramatic. Ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut cu aproximativ 30% în februarie, comparativ cu luna ianuarie, iar cel de instalare al aparatelor de marcat a scăzut cu circa 11%.
Solicitările de instalare și punere în funcție a noilor aparate de marcat au scăzut (sunt semnalate numeroase situații în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor) .De asemenea, IC București a emis avize tehnice, iar, pentru toate tipurile de marcat, inclusiv de distribuție, MFP a emis autorizații de distribuție. Acestea sunt valabile pentru: modelele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerț cu carburanți ( 87 modele existente pe piață).
Incasările trebuie fiscalizate prin intermediul casei de marcat
„Toate firmele care comercializează produse sau prestează servicii direct către populație au obligația de a fiscaliza încasările prin intermediul casei de marcat electronice fiscale și de a se dota cu noile aparate de marcat prevăzute de cadrul normativ. Pentru verificarea modului în care se respectă obligația legală de dotare cu noile case marcat cu jurnal electronic, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, vor avea o abordare de tip preventiv, stimulativ, nu de sancționare a operatorului economic de la prima abatere”, anunță site-ul oficial.