Cozmin Guşă a vorbit despre Rareş Bogdan, care şi-a anunţat demisia de la Realitatea TV, după ce Oreste Teodorescu şi Oana Stănciulescu au fost interzişi pe post de către Edward Pastia. În cele din urmă, realizatorul TV a fost suspendat, iar acum Guşă a discutat despre cele întâmplate, explicând şi cum au ajuns Oreste şi Oana Stănciulescu să nu mai apară pe post:
„Rareş mai face prostii de câte ori se enervează sau este păcălit de unii, cum s-a întâmplat atunci când a părăsit Realitatea TV, momit de Ponta şi păcălit, apoi umilit, legat de preluarea preşedinţia TVR. O să îl chem să discut cu el, dar trebuie să înţeleagă că decizia lui Edward Pastia legată de Oreste şi Oana Stănciulescu a fost una corectă şi care a primit avizul meu. Responsabilitatea păstrării credibilităţii unui brand este mult mai importantă decât o anumită solidaritate prietenească pe care el poate să o aibă legată de invitaţii lui, dar care nu îi justifică în niciun caz acest gen de comportament într-o televiziune în care a avut şi are libertate editorială maximă.
Ce spune Cozmin Guşă despre demisia lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV
Treburile stau în felul următor: directorul executiv, Eduard Pastia, i-a anunţat pe Rareş şi pe producătorul lui, în urmă cu circa 10 zile, că sunt nişte probleme cu doi dintre invitaţii lui. Mai exact, cu Oana Stănciulescu şi cu Oreste şi, până se lămureşte conducerea editorială despre această speţă, să nu-i mai invite în emisiune. Deci să iasă de pe sticlă o perioadă. M-au anunţat şi pe mine cei din conducerea editorială şi am decis ca treburile să rămână aşa până se lămuresc.
Nu este o noutate la noi. Atunci când cineva mai apropiat de noi decât Oana şi Oreste a avut probleme, respectiv Claudiu Popa, acesta nu a mai apărut pe ecran conform deciziei editoriale, până când s-au lămurit lucrurile“, a fost declaraţia lui Cozmin Guşă cu privire la plecarea lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV.