Tudorel Toader are venituri uriașe! Fostul judecător, actual ministru al Justiției, încasează și o pensie de magistratul ce a fost odinioară. Acesta a fost judecător la Curtea Constituțională până în anul 2006. Perioada lui în această meserie a încetat atunci când i-a expirat mandatul, moment în care a hotărât să se și pensioneze. Conform stirilekanald.ro, ministrul are o pensie specială. Aceasta primește lunar o sumă de peste 27.000 de lei pe lună. Iar, dat fiind faptul că pensionarii au parte de unele beneficii, datorită noii legislații, pensia fostului judecător va crește.
Și, alături de sma menționată mai sus, Tudorel Toader are un și un salariu cu puțin peste 10.000 de lei pe lună. Însă, potrivit ultimei sale declarații de avere, din luna iunie, anul curent, fostul magistrat mai încasează și venituri ca profesor universitar. Acesta, ca profesori la Facultatea de Drept din Iași, ia lunar suma de 82.374 lei. Iar, pe lângă acestea, ministrul Justiției mai primește o altă sumă de la Consiliul Superior al Magistraturii, și anume: 69.686 lei.
Tudorel Toader, venituri uriașe! ”A făcut şi multe lucruri bune domnul Toader, a făcut și lucruri mai puțin bune!”
Miercuri, data de 24 octombrie, Tudorel Toader a cerut revocarea din funcția pe care o ocupă: procuror general a lui Augustin Lazăr. În ziua următoare, Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, a susținut că și actualul ministru al Justiției a mărturisit că și el va fi evaluat. ”Exact ca la domnul Lazăr, fără îndoială şi domnul Toader va fi evaluat. Cine îl evaluează pe domnul Toader? Doamna prim-ministru. Eu aştept opinia doamnei prim-ministru. M-am întâlnit astăzi cu dumneaei şi erau alte chestiuni în Biroul permanent. Aştept opinia dumneaei, probabil că luni sau marţi, cred că săptămâna viitoare”, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaților.
Acesta a mai spus despre ministrul Justiției și că a făcut multe lucruri bune, însă și lucruri mai puțin bune. ”A făcut şi foarte multe lucruri bune domnul Toader, a făcut şi lucruri mai puţin bune, cum ar fi spre exemplu legislaţia care cred eu că trebuia asumată întâi de minister şi apoi – nu de parlament. Dacă ne uităm la cea mai importantă legislaţie din ultima perioadă, cea care vizează legile justiţiei, cele trei, sau codurile, cred că aici Ministerul Justiţiei trebuia să fie mai pro-activ”, a spus Florin Iordache.