Virusul West Nile face noi victime! Săptămâna aceasta au fost confirmate două noi decese, astfel că numărul celor care au murit din cauza bolii transmise prin înţepătura de ţânţar a ajuns la opt. Alte zeci de români au fost infestaţi cu West Nile, potrivit datelor de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Iată o statistică a deceselor în ţară: Bucureşti – 4, Jud. Buzău – 1, Jud. Brăila – 1, Jud. Olt – 1, Jud. Ialomiţa – 1. În 2017, s-au înregistrat, în total, 39 de îmbolnăviri. Cazuri noi sunt în număr de 17. În ţară, cele mai multe cazuri au fost semnalate în Bucureşti, respectiv 6. Urmează Ilfov – 5, Giurgiu – 7 şi Vrancea – 4. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Virusul West Nile e mai periculos pentru persoanele în vârstă
Potrivit CNSCBT, cei mai afectaţi de West Nile sunt persoanele cu vârste cuprinse între 70 şi 79 de ani. Au fost înregistrate 11 cazuri. Urmează categoria de vârstă 60-69 ani, cu 10 cazuri, şi persoanele care au peste 80 de ani – 7 cazuri.
Virusul West Nile este un potenţial factor declanşator al unor afecţiuni serioase, principala cale de transmitere in rândul oamenilor fiind înţepătura ţânţarilor infestaţi. Virusul a fost desoperit în anul 1937 în districtul West Nile, din Uganda. Până în anul 1999, virusul West Nile fusese depistat doar în Africa, Asia, Orientul Mijlociu, şi extrem de rar în Europa.