Premierul demis Viorica Dăncilă a lansat o somație publică pentru Klaus Iohannis! Președintele PSD a declarat că în cazul în care noul guvern nu poate trece de Parlament, șeful statului ar trebui “măcar să desemneze” miniştri interimari pentru organizarea alegerilor prezidenţiale. Dăncilă crede că dincolo de interesul electoral trebuie să primeze interesul naţional. Aceasta nu a ezitat și i-a tranmis lui Iohannis că ar face bine să respecte Constituția.
Chestionată dacă ar fi de acord să își asume organizarea alegerilor prezidenţiale în situaţia în care noul guvern nu va fi validat înaintea primului tur de scrutin, Viorica Dăncilă a fost fermă. “Nu am ministrul Afacerilor Interne. Eu cred că în primul rând preşedintele ar trebui, ştim că la dânsul ‘de îndată’ durează foarte mult, dar poate ar putea şi domnul preşedinte să respecte Constituţia, pentru că avem o decizie a Curţii Constituţionale care vorbea de nişte interimate
„Dacă nu poate să treacă guvernul, măcar să desemneze miniştri interimari pentru organizarea alegerilor, un ministru interimar pe Energie pentru că se apropie iarna. Eu cred că dincolo de interesul electoral trebuie să primeze interesul naţional”, a mai adăugat aceasta. Fostul premier a mai spus că şi-ar dori ca Opoziţia să facă aceeaşi majoritate ca la votarea moţiunii de cenzură şi noul guvern să treacă de Parlament.
“Mi-aş dori să facă aceeaşi majoritate pe care au făcut-o la moţiune şi să vină cu un nou guvern. Dincolo de mine, dincolo de Viorica Dăncilă, este important ce se întâmplă cu ţara. Ştiţi foarte bine că acum, ca premier interimar, ca guvern care asigurăm interimatul, nu putem să adoptăm proiecte de lege, nu putem să adoptăm ordonanţe de urgenţă.
Se apropie iarna, oamenii sunt în incertitudine, deci nu este o situaţie bună pentru ţară, şi dincolo de ce doresc pentru mine sau pentru guvern sau pentru partid este important ceea ce se întâmplă cu ţara. Mi-aş dori un guvern care să vină cât mai repede”, a mai spus Viorica Dăncilă