Imaginile cu Sorina Pintea în lacrimi, în timp ce era scoasă cu cătușe din spital și dusă înapoi în Arestul Central, unde va rămâne pentru următoarele 30 zile, au generat nenumărate reacții, majoritatea de revoltă la adresa modului în care a fost tratat fostul ministru al Sănătății. Printre cei care au ținut să-i sară în apărare se numără și Viorica Dăncilă, premierul României în perioada în care Pintea a deținut portofoliul mai sus menționat.
Chiar dacă în ultima vreme a preferat să reducă semnificativ aparițiile în spațiul public, fostul șef al Executivului nu putea să rămână indiferent față de unul dintre cei mai importanți membrii ai Cabinetului său.
Într-un mesaj publicat miercuri pe rețelele de socializare, Dăncilă condamnă atitudinea pe care oamenii legii o au față de Sorina Pintea, dată fiind boala autoimună gravă de care suferă.
Totodată, aceasta îndeamnă autoritățile statului să dea dovadă de „omenie și compasiune” în cazul fostului ministru al Sănătății, căreia trebuie să i se ofere „posibilitatea de a-și îngriji sănătatea în condiții mai bune”.
În plus, Viorica Dăncilă amintește că Pintea, pusă sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, nu a fost încă judecată sau condamnată, motiv pentru care „acest comportament al organelor abilitate este inacceptabil”
„Pe lângă lege, trebuie să existe și omenie. Pentru că noi, ca societate, suntem datori cu omenie unii față de alții. Sorina Pintea mi-a fost colegă în guvern și am apreciat-o ca profesionist și ca om. Și știu lovitura neașteptată pe care a primit-o anul trecut, printr-un diagnostic pe care l-a aflat în perioada în care era încă ministrul Sănătății. Boala ei e cât se poate de serioasă, iar suferința ei nu e mimată.
Instanța va stabili dacă Sorina Pintea e vinovată sau nu pentru acuzațiile care i se aduc. Dar dincolo de orice posibilă vinovăție, există dreptul la demnitate și dreptul la compasiune. Cei care azi au în mână soarta ei trebuie să-i asigure – din omenie, nu din alt motiv – posibilitatea de a-și îngriji sănătatea în condiții mai bune.
Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar acest comportament al organelor abilitate față de Sorina Pintea este inacceptabil. Ea a fost pusă într-o situație umilitoare, degradantă, în condițiile în care e doar acuzată, nu și judecată sau condamnată”, a scris Viorica Dăncilă pe contul său de Facebook.