Cu ocazia referendumului pentru familie 2018, premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă la vot. Aceasta, a fost la fața locului astăzi, 6 octombrie, la secția de votare aflată la Liceul ”Jean Monnet din Capitală”. Atfel că, ora 08:45 a găsit-o pe Viorica Dăncilă în cabina de vot, potrivit știrileprotv.ro. Premierul a votat pe o listă suplimentară și, întrebată despre aceast aspect, a motivat cu deplasarea într-o vizită de teritoriu. După ce acțiunea a fost săvârșită, a declarat câteva cuvinte despre importanța prezenței la vot, dar și despre ce alegere a făcut. ”Consider că, consultarea cetățenilor este esența democrației. E datoria noastră civică a fiecăruia dintre noi să ne exprimăm în legătură cu temele importante pentru societate”, a declarat Viorica Dăncilă.
De asemenea, aceasta și-a arătat poziția față de referendumul pentru familia tradițională, afirmând că tema familiei este una importantă pentru toți, în consecință, votul dumneaei este unul clar. ”Tema familiei este importantă pentru noi toți. Am votat pentru valorile în care eu cred”, a completat premierul României. De asemenea, aceasta a încheiat cu câteva cuvinte care aduc în prim-plan expimarea cetățenilor pentru a schimba lumea. ”Această consultare e expresia democrației și cred că fiecare dintre noi trebuie să se exprime într-un fel sau altul”, a mai spus Viorica Dăncilă la fața locului. Totodată, întrebată despre liderul PSD, Liviu Dragnea, aceasta i-a confirmat prezența la urnele de vot, tot în această zi. Conform spuselor ei, șeful PSD urmează să voteze tot la Liceul ”Jean Monnet”.
Românii, în momentul în care vor intra în cabina de vot, trebuie să răspundă la întrebarea de pe buletinul cu pricina și anume: ”Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adaptată de Parlament?”. Ca atare, cetățenii pot vota prin ”DA” și ”NU”. Această întrebare se referă la schimbarea definiției familie din Constituției. În prezent, definiția ei este: ”căsătoria liber consimțită între soți” și se dorește ”căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.