Premierul Viorica Dăncilă, mesaj despre OUG de amnistiție și grațiere, după recepția de la Cotroceni. Aceasta a declarat azi, vineri, 30 noiembrie, că la momentul actual nu este pe masa Guvernului proiectul de amnistiție și grațiere. ”Vom avea sărbători liniștite”, a spus premierul României la final. „E mai grav ca la OUG 13, pentru că aici loveşte în sistem. OUG 13 facilita un fel de graţiere, amnistie pentru diverse categorii care, numeric, erau limitate.
Aici nu ştim căt de departe poate merge. Ai blocat un sistem. Unul din pilonii de funcţionare a statului, ai dovedit că statul nu are echilibre, deci politicul poate face ce vrea. Consecinţele pot fi pe multiple planuri, mai ales pe cel al relaţiei cetăţean – instituţii. Când ţi se spune: treci la un partid din coaliţie, altfel de nu te fac şef de secţie la spital, ieri poate nu credeai, azi poate te mai gândeşti”, a declarat Cristian Diaconescu pentru aceeași situație din trecut.
Premierul României a fost și el prezent la discursul lui Klaus Iohannis de la recepția de la Cotroceni. Cu această ocazie, Viorica Dăncilă a declarat câteva lucruri despre legea amnistiției și grațierii. Codrin Ștefănescu, secretar general interimar al PSD anunță că: „Oprişan le-a spus procurorilor că oricum vom da legea amnistiei şi graţierii.” Acesta a făcut mai multe declarații în cadrul România TV . ”Ăsta s-a înfuriat! Cum adică, mă întrebaţi pe mine ce am vorbit şi am făcut cu prietenii mei acum 9-10 ani de zile?
Credeţi că ne puneţi nouă căluşul în gură? Vom continua să modificăm legile şi oricum vom da legea aministiei şi graţierii”, a spus secretarul general interimar al Partidului Social Democrat. „Am spus şi repet, nu am discutat cu niciun ministru, nu am pe masa prim-ministrului, nu am avut nicio discuţie în acest sens. De ce să vorbesc despre ceva despre care nu am discutat? Am văzut că s-a lansat în spaţiul public, am văzut solicitări în spaţiul public, am văzut critici, dar eu, ca prim-ministru, vă spun că pe masa prim-ministrului nu există aşa ceva şi nu am avut o discuţie cu un ministru în acest sens”, Viorica Dăncilă.