Șefa Executivului Viorica Dăncilă nu a ezitat o clipă și a anunțat că își dă demisia dacă nu intră în turul 2 al alegerilor prezidențiale! Premierul spune că PSD s-a inspirat de la actualul șef de stat în campanie. Social democrații vor să o ia tur cu tur și să dea lovitura. Dăncilă recunoaște că se bazează din plin pe filialele județene în cursa pentru Palatul Cotroceni.
Obiectivul este să câștigăm alegerile prezidențiale. Iohanis spunea pas cu pas, noi spunem tur cu tur. Am spus că trebuie să intrăm întâi în turul 2 pentru că strategia va fi una diferită. Această solicitare a venit din rândul filialelor. Toată lumea mi-a spus să îmi asum candidatura pentru prezindețiale.
Este de datoria mea să îmi asum această candidatura și să conduc spre câștig partidul. Categoric, am spus acest lucru, este normal să ne asumăm fiecare rezultatele. Așa cum în teritoriu fiecare județ își asumă un anumit target, sectoarele din București, și eu trebuie să îmi asum anumite lucruri. E o demisie de onoare pe care trebuie să o aibă în vedere toți cei care nu vor atinge acel scor”, a spus Viorica Dăncilă la Digi 24
Viorica Dăncilă recunoaște că deocamdată nu reprezintă o locomotivă pentru social democrați, dar spune că lucrul acesta se poate schimba în campanie. „Cred că în sondaje stau destul de bine, dar sondajul se poate schimba. Nu l-as lua ca pe un indicator foarte real. Cei care răspund la sondaje nu se prezintă la vot. Avem exemple când am stat foarte bine în sondaje, apoi am pierdut alegerile. Nu am mai câștigat prezidențialele din 2000, e timpul să o facem acum. Și în 2014 am avut sondaj bun, dar am pierdut.
Dacă în sondaje aș fi avut un scor mic, bineînțeles că nu intram în cursă, e un grad de penibilitate. Stau destul de bine, sunt aproape de scorul partidului, nu pot spune acum că sunt o locomotivă, dar sper ca prin campania pe care o fac să devin una. E important să am în spate organizațiile județene”, a mai spus Dăncilă.