Vindecările miraculoase de la Lourdes au fost recunoscute atât de clerici, cât şi de medici

Pe drumul deschis în urmă cu mai bine de 150 de ani de micuţa Bernadette sunt cozi imense de oameni care aşteaptă tăcuţi, într-o ordine şi disciplină date doar de suferinţă şi de trăire lăuntrică, să le vină rândul la izvorul cu apă tămăduitoare de lângă grota unde Fecioara Maria i s-a arătat unei copile de 14 ani. Miracolele petrecute la Lourdes au făcut obiectul multor studii, iar medicii din comisia de investigare a cazurilor au acceptat faptul că acolo au loc vin decări instantanee pe care ştiinţa medicală, aşa cum o ştim astăzi, nu le poate explica.

Fecioara Maria s-a arătat de 18 ori la grotă

La 11 februarie 1858, Bernadette Soubirous, o fetiţă dintr-o familie săracă, din Lourdes, o mică localitate franceză aflată la poalele Munţilor Pirinei, a plecat să adune vreascuri împreună cu sora sa şi cu o prietenă în apropierea satului, lângă stânca Massabielle, pe malul Râului Gave du Pau. Suferindă de astm, fata a rămas în urmă, aşteptându-le pe cele două să se întoarcă, şi a ajuns lângă o grotă, iar când a ridicat privirea spre stânci a văzut „o Doamnă tânără, luminoasă, surâzătoare, îmbrăcată în alb” şi care purta o panglică albastră şi câte un trandafir de aur pe fiecare picior. Bernadette a căzut în genunchi şi s-a rugat, fiind cuprinsă imediat de o mare bucurie lăuntrică. Atunci când celelalte două fete s-au întors după ea, au găsit-o transfigurată, cu chipul strălucind de fericire. Vestea despre misterioasa apariţie de la Lourdes s-a răspândit repede, iar Bernadette a continuat să meargă zilnic la grotă. Au urmat alte 17 apariţii şi, la 25 martie a aceluiaşi an, într-una dintre întâlniri, „Doamna în alb” i-a spus fetiţei: „Eu sunt Cea Neprihănit Zămislită!”, iar mesajul coincidea cu o dogmă care fusese adoptată în acea perioadă de Biserica Romano-Catolică despre Imaculata Concepţie, care semnifica biruinţa Sfintei Fecioare în faţa Satanei, şi despre care fetiţa nu ştia nimic. În urma acestui mesaj descifrat de preotul satului, s-a ajuns la concluzia că apariţia din grotă este nimeni alta decât Fecioara Maria.

Catherine Latapie s-a tămăduit pe loc de paralizie

Multe mesaje i-au fost transmise fetiţei la grotă, printre care şi existenţa printre stânci a unui izvor cu puteri tămăduitoare. Aşa cum i-a spus „Doamna în alb”, Bernadette a săpat cu mâinile goale la baza stâncilor, a dat pietrişul la o parte, iar acolo a ieşit la suprafaţă un izvor cu apă cristalină, ce avea să aducă alinare suferinţelor pelerinilor. Şi primele miracole au venit la câteva zile după apariţia Fecioarei în grotă. Catherine Latapie era o femeie sărmană, soţia unui fermier scăpătat. Rămăsese cu o paralizie a braţului drept după o căzătură şi, deşi trecuseră 18 luni de când avea mâna imobilizată şi încerca să o trateze, nu remarcase nicio îmbunătăţire în starea sa de sănătate. Mamă a patru copii, urma să-l aducă pe lume şi pe al cincilea în curând. În noaptea de 28 februarie a simţit o chemare lăuntrică spre acel loc miraculos. A plecat pe jos împreună cu doi dintre copiii săi, în ciuda obiecţiilor soţului. Apariţia Fecioarei stârnise deja controverse printre clericii din zonă, mai ales că începuseră să vină mulţimi de enoriaşi, încercând să surprindă momentul apariţiei. Catherine îşi dorea să se vindece şi, ajunsă în toiul nopţii la grotă, s-a cufundat în apa din micul bazin format cu doar câteva zile în urmă. Când a ieşit, degetele i se mişcau şi, pentru prima oară după un an şi ju mătate, le-a putut uni într-o închinăciune pentru a mulţumi în lacrimi Fecioarei Maria.

Transformarea lui Alexis Carrel, un ateu convins

Oameni în cârje, în scaune cu rotile, imobilizaţi la pat au fost duşi la grota de la Massabielle şi au plecat pe picioarele lor. În anul 1905 s-a format o comisie din 5.000 de medici din 30 de ţări, unii dintre ei atei, dar şi credincioşi ai mai multor con fe siuni religioase. Ei urmau să analizeze fiecare caz de vindecare miraculoasă şi să declare dacă acestea sunt veridice. Printre ei s-a aflat şi reputatul medic francez Alexis Carrel, ateu convins la acea vreme. Acesta privea cu scepticism şi detaşare fiecare caz, spunând că sunt nişte falsuri, până într-o zi când a intrat în apă o femeie cu o mână necrozată de cangrenă. Când a ceasta a ieşit vindecată, medicul a fost profund impresionat, pentru că asemenea întâmplare nu putea fi falsificată, mimată sau jucată ca un spectacol de circ. Fusese martor necredincios la un miracol în faţa căruia ştiinţa rămânea măruntă şi neputincioasă. Această întâmplare a avut un rol hotărâtor în propria sa transformare; Alexis Carrel avea să devină unul dintre cei mai evlavioşi oameni de ştiinţă ai secolului, iar mai târziu, în 1915, avea să fie deţinătorul unui Premiu Nobel pentru medicină şi fiziologie, dar şi autorul unui eseu despre rugăciune şi efectele ei. „Unii bolnavi au fost vindecaţi aproape instantaneu de afecţiuni cum ar fi lupusul feţei, cancerul, infecţiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonară şi osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel – o durere puternică, apoi senzaţia de vindecare. Într-un timp relativ scurt, simptomele şi leziunile anatomice dispar… La Lourdes s-au vindecat şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, şi chiar oameni necre din cioşi. În preajma lor însă, acolo, cineva se ruga. Se spune că rugăciunea pe care o face altcineva este întotdeauna mai eficientă decât cea făcută pentru sine”, nota în lucrarea sa Alexis Carrel, reputatul medic francez.

Comisiile medicale au confirmat 1.200 de vindecări, autorităţile bisericeşti au recunoscut oficial aproximativ 7.000, dintre care 67 au fost considerate adevărate miracole.