Bianca Drăgușanu și Victor Slav sunt părinți celebrii, iar micuța lor Sofia se bucură de toată atenția lor chiar dacă cei doi nu mai sunt împreună. Prezentatorul TV a postat pe o rețea de socializare o fotografie în care apare alături de fiica sa, iar imaginea a strâns mii de like-uri.
Victor Slav și fiica sa, Sofia, seamănă ca două picături de apă, dovadă fotografiile postate pe conturile de socializare. De data aceasta fostul soț al Biancăi Drăgușanu a postat pe contul de Instagram o fotografie în care apare alături de fetița sa, imagine care a strâns peste zece mii de aprecieri, dar și numeroase comentarii. „Păpăm piesică tati”, este mesajul care însoțește fotografia de pe Instagram.
Creatorul de modă Cătălin Botezatu se numără printre celebritățile care nu au trecut cu vederea fotografia în care Sofia mușcă dintr-o piersică, în timp ce Victor Slav se strâmbă caraghios în fața camerei. Prezentatorul emisiunii „Îmi place dansul” difuzată la Kanal D postează adesea fotografii cu fetița pe care o are cu Bianca Drăgușanu, în diferite ipostaze: la locul de joacă, în mașină, la piscină sau atunci când savurează o prăjitură delicioasă.
Sofia este o micuță domnișoară care a ajuns la vârstă de 2 ani și jumătate. Victor Slav a glumit în cadrul unei interviu și a spus că deja s-a pregătit pentru perioada în care fiica sa va ieși cu băieții. Prezentatorul TV este mândru de copilă și se declară pregătit pentru următoarele etape ale Sofiei.
„Este fantastică. Sunt pregătit pentru următoarele etape ale ei. Ceea ce îmi pare rău este că nu am avut-o mai devreme, adică să fi fost mai tânăr. Dar o să ochesc cu pușca și la 50 de ani, nu-i problemă. Mă antrenez de acum”, a glumit Victor Slav într-un interviu pentru Libertatea.