Vica Blochina l-a reclamat la poliție pe regretatul designerul Răzvan Ciobanu înainte să moară. Mai clar, în urmă cu două luni, fosta balerină i-ar fi împrumutat câteva genți scumpe, pe care creatul de modă nu le-ar mai fi returnat.
Între timp, Răzvan Ciobanu s-a stins, în urma unui accident violent care a avut loc în comuna constănțeană Săcele. Dată fiind situația, părinții designerului ar putea fi buni de plată, însă rămâne de văzut la ce concluzie vor ajunge anchetatorii, scrie cancan.ro.
Decesul său a lăsat în urmă un ”sac” de semne de întrebare, dar și multe discuții. Una dintre ele a avut loc chiar la căpătâiul lui Răzvan, în ziua înmormântării lui. Iulia Albu, una dintre colegele de platou de la ”Bravo, ai stil”, și-a făcut apariția la funerariile creatorului de modă și nu s-a remarcat doar prin vestimentația sa, ci și printr-o declarație dură la adresa oamenilor care au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Ciobanu.
„Foarte multă lume a venit la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu, unii pentru un punct de rating în plus, alţii cu un gând bun sau pentru a-şi exprima cu adevărat durerea (foarte puţini), iar alţii pentru a fixa cuiul pe care i l-au bătut deja demult în sicriu. Am simtit să ţin un discurs pentru că Răzvan merita asta şi pentru că astăzi ( n.r.2 mai 2019 – n.r.) a fost despre el şi nu despre cât regretă unii şi alţii greşelile pe care l-au făcut în ceea ce îl priveste. Răzvan i-a iertat demult pe toţi şi de acolo de sus râde”, a spus Iulia Albu, chiar lângă coșciugul amicului său.
Simțindu-se lezat, cel care a analizat comentariul Iuliei Albu a fost Cătălin Botezatu. „ Iulia a ținut și ea să zică și ea ceva, dar, într-adevăr, a înțepat un pic. A început să spună că ”unii au venit aici să bată cuie”, lucru care m-a durut! Eu chiar am avut o legătură puternică și de amiciție cu Răzvan Ciobanu, l-am ajutat mereu, l-am iertat dacă, în unele momente, poate am întâmpinat probleme. De aceea, acum, nu înțeleg atitudinea Iuliei și atacurile ei fără noimă. Dar asta e… fiecare în lumea asta poate să zică și să facă orice! Mai bine am fi mai concilianți și mai drepți”, a declarat Botezatu, într-un live.