Veste bună legat de voucherele de vacanță. Guvernul Orban le menține și anul viitor la aceeași valoare

Ludovic Orban a participat vineri, 13 decembrie, la Adunarea Generală a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României unde a discutat despre voucherele de vacanță. Premierul României a declarat că acestea vor fi menținute și în bugetul pe anul viitor, dar cele care au valori mai mari ar putea fi eliminate.

Guvernul Orban nu va renunța la voucherele de vacanță nici anul viitor

Premierul Ludovic Orban a declarat că voucherele de vacanţă vor fi menţinute în bugetul de stat pe anul viitor la același nivel ca anul în curs. Totodată, Guvernul Orban a ținut să precizeze că unul dintre obiectivele sale va fi atragerea turiștilor străini în țara noastră.

„Nu vom afecta voucherele de vacanţă. Propunerea va fi să menţinem voucherele la nivelul anului 2019, asta va fi propunerea în legea bugetului de stat”, a spus Ludovic Orban, potrivit romaniatv.net.

Premierul vrea să atragă mai mulți turiști străini în România, în 2020

Ludovic Orban a ținut să precizeze că voucherele de vacanță sunt benefice pentru turismul românesc, dar în anul 2020 vrea să se axeze și pe atragerea turiștilor străini în țara noastră. Totodată, premierul a menționat că astfel România va fi promovată.

„Prin voucherele de vacanţă consumatorul român de servicii turistice a fost stimulat să beneficieze de servicii turistice în România, că se ştie foarte clar că voucherele de vacanţă sunt folosite doar pentru a efectua concedii în România.

Unul dintre obiectivele noastre este acela de a creşte fluxul de turişti străini care vin în România şi aici trebuie politici inteligente de stimulare a tuturor agenţiilor de turism, a tuturor celor care fac promovarea destinaţiilor din România, pentru a-i determina să fie competitivi şi să aibă capacitatea să atragă turişti”, a adăugat premierul României.

Voucherele pentru extrasezon ar putea fi eliminate

Guvernarea anterioară a scris un proiect de ordonanță care prevedea vouchere pentru extrasezon care aveau o valoare mai mare decât cele normale. Inițiativa propusă de PSD presupunea ca aceste vouchere să fie emise în format electronic.

În plus, voucherele pentru extrasezon erau destinate exclusiv achiziţionării pachetelor de servicii turistice. Angajații puteau să meargă așadar în vacanță, nu doar în plin sezon estival, ci și în perioada aprilie-mai și octombrie-noiembrie. Însă acest proiect ar putea fi eliminat de Guvernul Orban.

Totodată, legea prevede ca angajații de la stat să primească în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2025 vouchere de vacanță care să aibă cuantumul de 1.450 de lei sau vouchere pentru extrasezon în valoare de 2.080 lei, în funcție de preferințe.

Fiecare angajat trebuie să-și exprime opțiunea aleasă, în scris, până la 1 noiembrie a fiecărui a pentru anul următor.