Vergil Chițac, în vizorul Parchetului General pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Procurorii au deschis dosar penal in rem

Procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal in rem în cazul lui Vergil Chițac, senatorul PNL care a fost testat pozitiv la COVID-19 și a infestat mai mulți oameni.

Conform Agerpres, reprezentanții Parchetului s-au sesizat în oficiu și-l vor cerceta pe Chițac pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Dosar in rem în cazul lui Vergil Chițac

Oamenii legii trebuie vor stabili dacă senatorul și-a luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului, în condițiile în care politicianul era suspectat de infestare cu COVID-19.

În 17 februarie, Chițac a participat la Bruxelles la o reuniune NATO. În 6 martie, Secretariatul General al NATO i-a informat pe toți cei prezenți la întrunire că un delegat francez a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

În aceste condiții, toți cei prezenți la reuniune, printre care Vergil Chițac, ar fi trebuit să se autoizoleze pentru două săptămâni. Contrar recomandărilor specialiștilor, Chițac a participat la Biroul Politic Național al PNL, unde au participat peste 100 de liberali, în frunte cu premierul Ludovic Orban.

Mai mult, politicianul ar fi participat la o întâlnire cu peste 400 de femei în 8 martie, la un chef organizat de PNL.

Liberalul s-a apărat și spune că a primit informarea NATO în 9 martie, moment în care a contactat un medic care i-a spus să „stea liniștit atâta timp cât nu are simptome”.

Între timp, toți guvernanții au intrat în autoizolare, de teamă că pot fi infectați cu coronavirus. Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea și Adrian David Nicolae au primit deja vestea că sunt purtători de COVID-19.

Vergil Chițac se află în acest moment la Secția Terapie Intensivă din cadrului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța.

  • 77,867 de oameni și-au revenit după ce au fost depistați pozitiv cu COVID-19