Vaporii țigărilor electronice transmit coronavirusul! Acesta este avertismentul pe care l-a lansat dr. Florin Mihălţan, pneumolog la Insitutul Marius Nasta. Mesajul acestuia din emisiunea Marius Tucă Show, a arătat clar că vaporii au un potenţial de contaminare şi cea mai bună protecţie e renunţatul la fumat.
„Ceaţa pe care o crează acei vapori este potenţial contaminată, la fel ca picăturile de salivă pentru cei din jur, dacă individul respectiv este o sursă de contagiune”, spune Florin Mihălţan, medic pneumolog.
Mai mult de atât, mediucl spune că dacă un fumător infectat cu coronavirus, dar fără simptome, ar renunţa la ţigări, ar putea identifica mult mai rapid semnele bolii.
„Se ştie că în 24 de ore îşi recapătă mirosul şi gustul. Să nu uităm că, între simptomele pe care le induce Covidul, apare şi această pierdere a mirosului şi a gustului.
E un simptom care nu e semnalat foarte des în literatură, dar e prezent. În următoarele 48 de ore, 72 de ore, începe să simtă o eliberare a respiraţiei şi simte acest lucru şi la efort şi de multe ori scade şi simptomul major, tusea”, adaugă Florin Mihălţan
„Ştiu că mulţi fumători se vor supăra de ceea ce urmează să spun, sunt tot timpul întrebat, având în vedere predispoziţia acestor eşantioane de a face boli severe, ce trebuie să facă să evite evoluţia.
Ce le voi spune nu le va conveni, e momentul să se gândească la întreruperea fumatului. E un mod protectiv. Nu e valabil numai pentru coronavirus, aceeaşi predispoziţie de a face viroze de la virus gripal până la alte tipuri de infecţii sunt raportate pt fumători.
Ţigara electronică, sunt cercetărori britanici care spun ca vaping-ul, aceşti vapori de la ţigara electonică au potenţial de contaminare.
Pentru că noi ştim că picatura de salivă, care e emanată la momentul strănutului, este cea care transmite”, a mai spus doctorul