Valentina Pelinel a născut pe data de 1 martie a anului 2019 și are deja o siluetă de invidiat. De curând, vedeta s-a afișat la un eveniment într-o rochie care i-a pus formele în valoare, mămica arătând ca un fotomodel, precum era în tinerețe.
După ce a născut gemenele, într-un spital din București, Valentina Pelinel a suferit printr-o transformare majoră. În acest timp, Borcea a ajuns din nou în spatele gratiilor, unde se pare că va petrece mai multe luni, așa că vedeta a rămas să crească singură trei copii: pe Milan și gemene. De altfel, pare că nu îi e ușor, căci la apariția sa în cadrul unui eveniment din capitală, a dat jos 20 de kilograme după naștere, potrivit wowbi.ro.
Fostul model a purtat o rochie neagră care i-a pus în valoare silueta și talia, care pare să fie ca pe vremuri. Gemenele se numesc Rania și Indira, iar ambele provin din sanscrită, iar Rania se regăsește și în limba arabă, astfel că și semnificația lor este una specială.
„Am vrut foarte tare, chiar și după Milan, să mai am copii. Îmi doream mult încă un copil, nu neapărat doi, dar dacă așa a vrut Dumnezeu, m-am bucurat enorm să am și două fetițe. Este ceva fantastic și nu îmi nici nicci acum să cred că Dumnezeu m-a binecuvântat cu un asemenea dar. Sunt foarte fericită”, a declarat vedeta.
Indira semnifică Frumusețe, iar Rania, Regină. Valentina Pelinel a născut pe data de 1 Martie. Mămică pentru a doua oară, nu-și mai încape în piele de fericire. Cu ocazia zilei de 8 martie, fiind și prima zi în care a sărbătorit alături de toți copiii săi, a postat un mesaj înduioșător. Frumoasa mămică a celebrat Ziua Femeii alături de copiii săi, cei patru fiind surprinși într-o ipostază emoționantă. Mâna Valentinei, mânuțele lui Milan și ale gemenelor Rania și Indira au fost surprinse într-o imagine emoționantă.