Caz șocant petrecut în Statele Unite ale Americii, unde unei femei i-au fost amputate mâinile și picioarele, dintr-un motiv absolut incredibil. Mai concret, toate problemele au început din momentul în care a fost linsă de căinele său, gest pe care animalele de companie îl fac adesea, pentru a-și exprima afecțiunea față de stăpâni.
Marie Trainer, originară din statul Ohio, s-a ales cu o bacterie rară, contactată chiar de la simpaticul patruped care îi este alături de ani buni. Au urmat apoi nu mai puțin de 80 de zile de spitalizare, perioadă în care infecția a devenit din ce în ce mai severă, medicii văzându-se nevoiți să recurgă la o soluție radicală: amputarea mâinilor și picioarelor.
Femeia a mărturisit în presa locală că singurul lucru pe care și-l amintește este că dintr-o dată a început să se simtă foarte rău, moment în care s-a întins pe canapeaua din locuința sa, cu gândul de a se odihni. S-a trezit abia după 10 zile de la intervenția chirurgicală în urma căreia i-au fost amputate membrele.
„Când am deschis ochii, nici măcar nu știam unde sunt. A fost extrem de greu pentru mine să aflu că am rămas fără mâini și picioare. Foarte greu de descris în cuvinte ce am simțit în acel moment. Între timp am început să mă împac cu ideea, însă nu mi-a fost deloc ușor”, a mărturisit Marie Trainer.
Potrivit medicilor, femeia contactase o bacterie extrem de rară, numită capnocytophaga, din saliva câinelui său, în momentul în care animalul de companie a lins-o, într-un gest de afecțiune comun patrupezilor.