Trei tinere au murit în urma unui accident rutier în județul Teleorman! Cele trei tinere se întorceau de la un bar, unde au petrecut toată noaptea. Fata care se afla la volan, deși nu avea permis, a pierdut controlul volanului și autoturismul s-a răsturnat.
Impactul a fost atât de puternic încât după ce maşina s-a oprit într-un final, cele 4 fete au fost azvârlite din maşină şi proiectate pe o distanţă de câţiva metri. Tânără de la volan a pierit pe loc. Aceeaşi soartă au avut-o şi două dintre prietenele ei – una de 17 ani şi cealaltă de 19. Doar o faţă de 19 ani a scăpat cu viaţa.
Fata de 17 ani și-a prevestit moartea
Prietenii și familiile celor decedate sunt șocate! Înainte de impact, cea mai mică dintre ele a postat pe o rețea de socializare o fotografie din autoturism, pe care a scris “murim”.