Un primar din Covasna a ieșit singur la deszpezit! Se pare că norocoșii comunei sunt asigurați, în iarna aceasta cel puțin. Bartók Ede Ottó a ieșit singur să dea nămeții din Dalnic. Codul galben de vreme rea a afectat multe teritorii din România.
Întinderea ninsorii a făcut deja ca circulația să fie greoaie și școlile să se închidă. Din păcate, iarna este abia la început, iar meteorologii nu au o părere prea bună. Metorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anuță prelungirea codului. Ninsorile se vor depune semnificativ și va fi viscol în județe precum: Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
“N-avem bani anul ăsta nici de salarii, avem facturi restante la electricitate şi la telefoane. O să ies la deszăpezit, nu prea am altă soluţie”, a declarat edilul despre situația aproape unică. Primarul a decis să pună chiar el osul la treabă și să-i ajute pe cei din comună să răzbească iernii grele.
Cu toate că lama potrivită zăpezilor există, primăria comunei nu și-a putut permite și tractorul cu care să o tragă, așa că edilul din Covasna și-a adus un utilaj personal pentru a-l ajuta să facă ceva „curățenie” printre straturile de zăpezi. „Nu prea am altă soluție, o să ies eu la deszăpezit!”, a mai spus primarul. Iarna este abia la ]nceput, iar meteorologii de la ANM nu anunță lucruri prea bune.
„Actualizăm alerta meteorologică, în sensul menținerii avertizării meteorologice de Cod portocaliu până mâine de la ora 12.00. În continuare, în județele Timiș, Caraș-Severin precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent. Stratul de zăpadă depus va fi semnificativ, iar în zona motană înaltă va fi viscol cu rafale de vânt ce vor depăși 70-75 de kilometri pe oră”, a declarat directoarea Direcției Naționale de Meteorologie.