Deputatul PSD Botoșani, Răzvan Rotaru, este acuzat de un polițist de neprezentare de acte, parcare neregulamentară și amenințări. Incidentul s-a petrecut la finalul anului trecut, pe Aeroportul din Suceava.
Un incident neplăcut a ieșit la iveală zilele aceastea legat de deputatul PSD Botoșani, Răzvan Rotaru. Politicianul a parcat neregulamentar la Aeroportul Suceava, pe data de 31 decembrie 2019, iar un polițist de la rutieră i-a atras atenția.
Nu mică i-a fost mirarea omului legii când politicianul a refuzat să prezinte actele mașinii sau să se legitimeze. Criminalistul de la IPJ Suceava, Bogdan Bănică, susține că Răzvan Rotaru a început să amenințe, dar înjuriile nu apar pe filmarea postată pe rețelele de socialziare.
„Ajung eu la Bucureşti şi te dezbrac în c***l gol, am eu grijă de tine”, spune deputatul PSD. Ulterior, Răzvan Ilie Rotaru a început să înjure și să îl trimită pe polițist „în zona ruşinoasă a maică-sii. Deputat dă valoare, deh…”, a scris Bogdan Bănică pe pagina de socializare.
Bogdan Bănică care este și președintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS spune că în ciuda faptului că momentul nu a fost filmat, poate fi probat de martori. Criminalistul a povestit întreaga întâmplare pe contul de Facebook.
„Pentru oprire neregulamentară, nerespectarea indicaţiilor poliţistului, neînmânarea documentelor pentru control şi tulburarea ordinii şi liniştii publice a câştigat o amendă de 2.240 lei. Başca permisul suspendat”, a scris Bogdan Bănică.
„La mai mare, boss, felicitări pentru cum respecţi legile ţării pe care şi tu (paradoxal) le-ai votat. Dacă nu erai parlamentar aş fi zis că eşti un tupeist nemernic, o scursură socială, un exemplu de frustrare şi nesimţire ordinară.
Dar din păcate eşti deputat, Rotaru Răzvan-Ilie şi nu-mi permit să-ţi spun adevărurile astea. P.S. Da boss, poliţistul face ordine, de asta este plătit! Scârbă”, a mai adăugat Bănică pe contul de socializare.
Bogdan Bănică a mai adăugat că colegului său i s-a creat o stare de temere, perfect firească. Acesta a fost și motivul pentru care polițistul a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Deputatul PSD, Răzvan Rotaru, este acuzat de ultraj având în vedere înjuriile și amenințările pe care i le-a adus omului legii. „Bineînțeles, având în vedere că aceste amenințări vin din partea unei poziții sociale atât de înalte, din partea unui demnitar, colegului meu i s-a creat o stare de temere, firesc”, a mai spus Bogdan Bănică.
Politicianul nu este la prima ispravă de acest gen. Debutatul din Botoșani a mai intrat înr-o dispută verbală cu un polițist tot pe un aeroport, de data acesta fiind vorba de Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Răzvan Rotaru a parcat tot neregulamentar pe locurile destinate persoanelor cu handicap.
Într-o postare pe contul de Facebook deputatul Răzvan Rotaru își cere scuze pentru ieșirile sale și a declarat că nu și-a dat seama că a parcat într-un loc neregulamentar. În plus, Rotaru adaugă că a plecat de acasă în grabă și nu avea actele la el, ci doar legitimația de la Parlament.
„Îmi cer scuze pentru incidentul de la aeroportul Suceava. Vă asigur că nu am jignit și nu mi-am folosit calitatea de parlamentar! ☹ Îmi cer public, scuze! Am greșit că am staționat într-o zonă interzisă și nu am respectat de îndată, indicațiile domnului polițist.
În seara zilei de 31 decembrie, la aeroportul din Suceava, îl așteptam pe fratele meu, care a venit din Italia pentru a-l vedea pe tatăl nostru care este grav bolnav. ❗Nu eram deloc într-o stare bună.
Din acest motiv, am plecat de acasă în grabă, mi-am uitat actele și nu mi-am dat seama că am parcat într-un loc interzis, pentru că mai erau și alte autoturisme parcate. Am staționat aproximativ 5 minute.
☹Nu îmi stă în caracter să folosesc injurii sau jigniri, indiferent de situație și de interlocutor. Niciodată nu mi-am folosit calitatea de parlamentar pentru a obține vreun beneficiu! ❗Realitatea a fost distorsionată.
Dar admit că este vina mea că nu am avut actele asupra mea și că am parcat într-un loc nepermis…Voi respecta decizia Poliției”, a scris Răzvan Rotaru.