Un om a fost înjunghiat într-un metrou din Londra, iar totul a început de la o dispută intre atacator și rănit. Un martor a spus că, în urma unei discuții în contradictoriu, cei doi oameni implicați s-au acidulat, iar unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt fix în față. Toată acțiunea a început în ziua de astăzi, 30 septembrie, pe linia centrală a metroului din estul Londrei. Actul de barbarism a șocat toți oamenii din jur, toți fiind plini de teroare, între stațiile Statford și Mile End. După câteva ore, au apărut pe internet câteva fotografii de la incident. Acestea arată că nenorocosul care i-a apărut în cale călătorului nervos avea tricoul plin de sânge.
La momentul acela, călătorii au încercat să ajute cum au putut, aplicând presiune pe rana celui accidentat, astfel oprind sângerare. Fotografiile apărute în spațiul virtual arată și o imagine terifiantă a bărbatului care se uita în ecranul telefonului mobil pentru a vedea cât de accidentat este. La picioarele lui, pe podeaua trenului, era și un ziar și el fiind plin de sânge. Oamenii care erau deja în metrou începuseră să controleze pe cât posibil momentul, însă călătorii care au urcat de la stația Statford au rămas îngroziți. Aceștia au fost primiți în mijlocul de transport cu țipete, toți cerând ajutor, care i-au făcut să se panicheze. ”Oamenii au început să strige și să sară de pe locurile lor, încercând să coboare cât mai repede. Unii că aproape alergau din tren la stația Mile End. Atunci am văzut un om care spunea celorlalți călători că ar trebui să plece din acest metrou, însă, înainte ca cineva să reacționeze, ușile s-au închis”, a spus o femeie.
Citește și: Maria Ghiorghiu are o nouă prevestire! ”Vom auzi de mai mulți oameni răniți”
Citește și: George Copos, mariaj cu amanta! „Are și-o fetiță, a doua”
Se pare că cei care au urcat mai târziu în mijlocul de transportal groazei erau nedumeriți, dar plini și ei de frică legată de ce se întâmplă, dar și de omul rănit care întorcea toate privirile. ”Prima dată am crezut că este beat, pentru că nu văzusem sângele, dar o doamnă mi-a spus că a fost înjunghiat ăn față de cineva care stătea lângă el. Am văzut hanoracul lui care era plin de sânge, iar acesta mai curgea și din obrajii lui. Săracul băiat! Toți au sărit să-l ajute cum au putut!”, a declarat un martor.