Grupul de comunicare strategică a anunțat, duminică după-amiază, că încă un caz de coronavirus a fost confirmat la București.
UPDATE, 17:58 Între timp, a fost confirmat cel de-al 15-lea pacient cu coronavirus, o femeie de 70 de ani din județul Mureș. Precizarea vine din partea Grupului de Comunicare Strategică fără detalii în plus.
Reprezentanții MAI transmit că o altă persoană din București a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, fiind vorba despre o femeie ce a fost în contact apropiat cu bărbatul de 49 de ani din Capitală, infectat cu virusul COVID-19.
„Caz nou de coronavirus (nr. 14), femeie, 42 de ani, Bucureşti. Este contact apropiat al bărbatului de 49 de ani, din Bucureşti, confirmat pozitiv în cursul zilei de ieri (sâmbătă – n.r.). Femeia se află în centrul de carantină Bucureşti şi urmează să fie transferată la Matei Balş”, au transmis cei de la GCS, într-o informare de presă.
Astfel, femeia din București, confirmată cu noul coronavirus, este apropiată de bărbatul din Capitală, în vârstă de 49 de ani, care s-a întors din Roma, Italia pe data de 27 februarie, dintr-o zonă neafectată.
Bucureșteanul a fost cel de-al 12-lea caz confirmat cu virusul COVID-19 de către autoritățile române.
Bărbatul din București s-a prezentat vineri seara la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.
Acesta prezenta febră, însă cu simptomatologie care nu intra în definiţia de caz COVID-19. Ulterior i-au fost recoltate probe şi pentru că persoana călătorise la finalul lunii februarie în Italia a fost luată decizia de a i se recolta probe şi pentru coronavirus.
Acesta a fost primul caz de coronavirus depistat în Bucureşti. Bărbatul le-a spus specialiștilor că a stat acasă în această perioadă, de la revenirea în ţară.
Horaţiu Moldovan, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că până duminică, în România 15 persoane sunt în carantină instituţionalizată.
În ţara noastră, situaţia, duminică la prânz, arăta că 12.734 de persoane se află în auto-izolare, a mai transmis Grupul de comunicare strategică din cadrul MAI.