Un nou caz de dispariție în România. Un copil de 8 ani din județul Constanța, pe numele lui Iulian Alexandru Bițică, este de negăsit de sâmbătă, după ce a ieșit la joacă în fața casei. Incidentul s-a petrecut în comuna Pecineaga, iar părinții micuțului sunt disperați să-l găsească. Din spusele lor, minorul era cuminte și nu era genul care să plece neanunțat de acasă.
Polițiștii s-au mobilizat pentru a-i da de urmă, alertați de familia lui. Părinții au sesizat că fiul lor a dispărut în jurul orei 15.00, iar 4 ore mai târziu, poliția a fost anunțată. „Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Pecineaga au fost sesizaţi, în jurul orei 19.00, cu privire la dispariţia lui BIŢICĂ IULIAN ALEXANDRU, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga. Din primele verificări s-a stabilit faptul că acesta a dispărut în jurul orei 15.00, din faţa locuinţei, unde se afla la joacă. În prezent se desfăşoară activităţi de căutare de către poliţişti din cadrul I.P.J. Constanta, împreună cu câinele de urmă al Serviciului Criminalistic.
La căutări participă şi jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi poliţişti locali, precum şi voluntari din administraţia locală. În sprijin a venit şi un elicopter pentru survolarea zonei localităţii Pecineaga şi a împrejurimilor“, transmite Poliţia Constanţa.
Se pare că băiatul a fost văzut ultima oară de o vecină a familiei Bițică, pe o stradă din apropiere. Femeia nu a bănuit, însă, ce avea să urmeze. Oamenii legii îl caută acum cu câini de urmă și au cerut să se suplimenteze forțele.
Semnalmentele sale au fost publicate pe site-ul Poliţiei Române. Alexandru are 1.30 înălţime, părul şaten, faţa ovală şi ochii căprui.