În ciuda faptului că autoritățile arată o aparentă siguranță, în interiorul spitalelor din România situația începe să devină una critică. Cadrele medicale încep să descrie realitatea cruntă cu care se confruntă în această perioadă. Din Suceava, un loc aproape paralizat de coronavirus, vin mărturii cutremurătoare.
O angajată din structura medicală a Spitalului Județean din Suceava a vorbit despre ceea ce îndură cadrele medicale și o parte dintre bolnavi în instituția publică din oraș.
Asistenta vorbește din zona în unitatea medicală în care mai mulți doctori și asistente s-au îmbolnăvit de COVID-19 și nu au fost testați decât după câteva săptămâni.
”Soțul unei colege moare din cauza lor. Aseară s-a internat toată mafia. Ca să scape, colega mea a umblat o săptămână ca să fie testată. Nu a băgat-o nimeni în seamă. A spus să meargă acasă că are viroză.
Și-a îmbolnăvit între timp toată familia. Acum, soțul ei stă intubat. Caz terminat. Un om cât un munte. Toată mafia este internată”, a spus cadrul medical pentru Mediafax.
Conform sursei citate, bărbatul asistentei infectate, cel care a luat și el COVID-19, a încetat din viață în aceste zile.
O altă asistentă de la Spitalul Județean Suceava spune că cei puși să ia decizii nu fac nimic în această perioadă.
”Nimeni nu face nimic. Șefa mea stă închisă în cabine. Nu iese, doar își trimite oameni rămași să se confrunte cu dezastrul. Vom muri! Vom muri pe capete. Soțul meu are febră de azi-noapte. Eu sunt negativă.
De ce toți din casă sunt bolnavi în acest moment? O să mor la datorie. Dar ce, sunt militar! Eu am spus că voi salva vieți. Nu că voi fi nevoită să mor eu pentru a salva alte vieți. România, trezește-te! Văd și la noi aceeași imagine sumbră ca în Italia”, a spus asistenta pentru sursa citată.
Între timp, spitalul Județean Suceava va fi închis pentru dezinfecție în următoarele 48 de ore, iar pacienții confirmați cu virusul COVID-19 vor fi transferați la Secția Boli Infecțioase. Cei care nu reprezintă urgență își vor putea continua tratamentul la domiciliu.