S-a împlinit un an de la moartea artistei Stela Popescu. Cu toată suferința românilor, în urma pierderii colosalei actrițe, mulți se întreabă și acum de ce aceasta nu a lăsat un copil în urma sa și care este motivul pentru care nu a avut unul. Una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc de revistă a încetat din viață într-o joi, pe data de 23 noiembrie 2017. Prezența minunată a cinematografiei noaste ne-a părăsit fulgerător. Actrița, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită în propria sa casă, de către fiica adoptivă. Aceasta a sunat imediat la 112, după ce a găsit-o pe Stela Popescu căzută în holul casei.
Televizorul său era deschis, iar dormitorul nefolosit. Atunci se presupunea că artistei i s-a făcut rău și că ar fi încercat să cheme ajutoare. Când au ajuns cei de la SMURD la fața locului, Stela Popescu nu mai putea fi salvată. Vestea a fost ca un trăznet pentru Alexandru Arșinel, partenerul ei veșnic de scenă. Acesta nu a putut să creadă ce i s-a întâmplat Stelei, și, când a aflat cele întâmplate, s-a dus direct la ea acasă.
După ce s-a convins de cele auzite, Arșinel a declarat că artista nu se plângea de altceva decât de picioare. ”E adevărat, a plecat Stela la Puiu. O mai dureau picioarele, altceva nu avea. Nu a meritat să plece așa brusc”. Aceasta a fost înmormântată la Cernica, alături de Puiu Maximilian, regretatul său soț. acestea fiind amintite, Stela Popescu, a cărei viață este demnă de un film, nu a avut niciodată copii, astfel că a decis să o înfieze pe Doinița, care este fiica fratelui lui Puiu Maximilian.
Dar care este motivul pentru care artista nu a reușit să facă un copil? Se pare că motivul nu a rămas o enigmă, actrița clarificându-l într-un interviu acordat în urmă cu câteva luni ca această să plece de pe pământ. ”Nu am făcut copii pentru că îmi era frică de durere. Când mi-am văzut un nepot, eu care nu am dat naştere, pfuuu. Acum am strănepot şi este fantastică senzaţia. Puişor nu a vrut copii. A zis: dacă vrei tu să faci poţi să faci, eu nu vreau. Am zis: aa, m-a auzit Dumnezeu”, a declarat Stela Popescu.