Nick Cordero (41 de ani) riscă să nu mai meargă niciodată după ce au apărut complicații în urmă infectării cu noul tip de coronavirus. Actorul canadian se află internat la terapie intensivă de mai bine de două săptămâni și a fost supus mai multor intervenții chirurgicale pentru că există riscul să nu mai poată merge.
Amanda Kloots, soția actorului canadian, a anunțat pe una dintre paginile sale de socializare că Nick Cordero este în stare gravă după ce în urmă câteva săptămâni a fost depistat pozitiv la testul cu coronavirus. Vedeta de origine canadiană se află în stare gravă după ce au apărut mai multe complicații și riscă să nu mai poate merge niciodată.
Nick Cordero este internat la terapie intensivă și a fost supus mai multor intervenții chirurgicale. În momentul de față plămânii și inima actorului sunt în condiții bune, însă acesta este în continuare conectat la ventilatorul mecanic, așadar nu poate respira singur.
Soția actorului a mai precizat pe contul său de Instagram că Nick mai are nevoie de o operație la piciorul drept pentru că medicii au descoperit o problemă a fluxului de sânge. Cel mai probabil vedeta canadiană cunoscută pentru rolurile de pe Broadway va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare.
„Operația a decurs bine. Doctorul a spus că în acest moment inima și plămânii lui Nick sunt în condiții foarte bune, dar nu va fi deconectat de la aparate”, a scris Amanda Kloots în postarea sa de pe rețeaua de socializare.
„Piciorul drept este încă o problemă. Au apărut complicații legate de fluxul de sânge”, a completat soția actorului pe contul de Instagram.
Actrița se roagă neîncetat ca soțul ei să-și revină și același lucru fac și peste 70 de colegi alături de care Nick Cordero a jucat într-unul dintre spectacole. Amanda Kloots a mărturisit că este foarte mișcată de această faptă frumoasă și în plus, are foarte mare încredere în echipa medicală care se ocupă de actor.
Vedeta care în urmă cu aproximativ o lună era fericită și își serba ziua de naștere alături de soțul ei și de copil, acum stă în siguranță acasă și se roagă pentru sănătatea actorului canadian.
„Am încredere completă în echipa medicală care a lucrat fără încetare la salvarea vieții sale. Deci, până când aud că este în siguranță în camera lui, mă rog și vă mulțumesc că v-ați alăturat acestei rugăciuni! 🙏🏻”, a mai scris Amanda pe pagina sa de socializare.