Umilită pentru că a refuzat să cotizeze la cadourile învăţătoarei! Aceasta este povestea unei femei din județul Bihor. Mihaela Ichim, mămica din Oradea a devenit vedetă fără să vrea atunci când a spus pas invitației de a se comporta la fel ca toată lumea.
Ceilalți părinţi din clasa fiicei sale i-au cerut să-şi mute copilul pentru că n-a vrut să dea bani. Acum, femeia a avut parte de o reacţie asemănătoare şi din partea părinţilor din clasa fetei sale mai mari.
Culmea, Mihaela Ichim este, la rându-i, profesor de limbă franceză la Liceul Constantin Şerban din oraşul Aleşd. „Sunt cadru didactic şi am observat că în ultima perioadă opinia publică este extrem de defavorabilă la adresa noastră, a educaţiei din România în general.
Consider că părinţii, prin ceea ce fac, de multe ori, sunt responsabili pentru degradarea imaginii noastre. Pentru că nu este normal să se facă lucrurile astea. Lucrurile se pot face şi altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în faţa părinţilor.
Avem proiecte europene, avem ONG-uri, sponsorizări, bani de la primării„, a declarat Mihaela Ichim pentru adevarul.ro. Femeia nu a trecut încă peste mesajele jignitoare pe care le-a primit pe Whatsapp de la ceilalți părinți din clasa pregătitoare în care învaţă fiica ei mai mică.
Aceștia n-au ezitat și i-au cerut să îşi mute copilul din clasă, după ce a refuzat să contribuie la cadoul învăţătoarei şi la achiziţionarea de perdele respectiv a unui alfabetar.
„Nu este normal, altu dă banul, altul nu”, „să vă găsiţi altă clasă unde nu este nevoie”, „recomandarea mea este să se mute”, au fost doar câteva din mesajele primite de aceasta.
Mihaela Ichim a postat pe contul său de Facebook respectiva conversaţie. „Mi s-a părut prea mult. Nu e normal. Eu mai am o fetiţă în clasa a Vlll-a, iar la începutul lunii februarie am fost scoasă de pe grupul de Whattsapp al părinţilor din acea clasă pentru acelaşi motiv, adică am refuzat să dau bani la şcoală.
Nu am comentat în niciun fel gestul lor. La fetiţa cea mică au fost reacţii şi înainte de Crăciun, doar că nu atât de virulente. S-au cerut bani pentru un mic cadou, pentru învăţătoare, şi pacheţele pentru copii.
Le-am spus că pentru copii, nicio problemă, dar pentru învăţătoare nu, refuz. Au fost comentarii răutăcioase şi atunci, dar nu ca şi acum. E o dorinţă a părinţilor ca elevii să beneficieze de condiţii cât mai bune, dar trebuie să accepte că nu aceasta e normalitatea în şcoala noastră”, zice Ichim.
Pentru ce a făcut, femeia a fost chemată la o întâlnire de directorul şcolii, la care a fost prezent şi reprezentantul Primăriei Oradea în Consiliul de administraţie a şcolii. „Mi s-a adus la cunoştinţă că am adus prejudicii grave imaginii şcolii pentru că am citat numele şcolii şi pentru că niciun reprezentant legal al instituţiei de învăţământ nu a cerut bani părinţilor, ci părinţii s-au mobilizat, sub formă de donaţii.
Eu le-am spus că nu a fost niciun atac la adresa şcolii, ci doar la adresa părinţilor şi a atitudinii pe care au avut-o”, mai zice Ichim.