Ultima fotografie cu soțul Mariei Cârneci. Cât de mult îl schimbase boala

Soțul Mariei Cârneci s-a stins din viață la începutul acestei săptămâni, după ce a pierdut lupta cu o boală nemiloasă care îl măcina de mai multă vreme. Cumplita maladie își pusese amprenta asupra partenerului de viață al îndrăgitei interprete de muzică populară, lucru demonstrat de cea mai recentă fotografie în care a fost surprins Romulus Petrescu.

Soțul Mariei Cârneci, complet schimbat de boala de care suferea

Chiar dacă trecea prin momente greu de descris în cuvinte, bărbatul a găsit totuși puterea de a o însoți pe artistă la nunta Emiliei Crenguța Constantinescu, care s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Robert Constantinescu. Fericitul eveniment a avut loc pe 10 noiembrie, iar imaginile postate ulterior pe rețelele de socializare ni-l înfățișează pe Romică, așa cum era alintat de toți cei dragi, slăbit și vizibil transformat de boala care avea să-i provoace sfârșitul.

Ultima fotografie cu soțul Mariei Cârneci. Sursa foto: Facebook

L-am întâlnit pe soţul meu, economist de profesie, la concursul «Floarea din Grădină», el fiind director la hotelul în care eram cazată. Încă de la începutul relaţiei am fost de nedespărţit şi nu concepeam ideea de a sta separaţi. Eram tineri şi frumoşi, iar din iubirea noastră a venit pe lume băiatul nostru, Edi. Cred că atunci când am rămas însărcinată a fost cel mai fericit moment din viaţa mea”, povestea Maria Cârneci într-un interviu acordat pentru revista Taifasuri, în momentul în care a venit vorba despre soțul său.

 

Saveta Bogdan, îndurerată după moartea soțului prietenei sale, Maria Cârneci

Saveta Bogdan, o bună prietenă a cântăreţei de muzică populară, a vorbit despre Romulus şi relaţia pe care acesta o avea cu familia, la care ţinea enorm: „Dumnezeu să îl odihnească pe soțul Mariei Cârneci. L-am văzut primăvara aceasta, ne-am găsit pe la niște filmări prin provincie.

Arăta foarte bine, era un om extraordinar care o iubea. Am înțeles că a avut o operație, nu știu exact, a avut complicații și așa s-a întâmplat necazul. Sunt alături de Maria, era un om extraordinar, vesel, râdea, dar în fața lui Dumnezeu suntem nimic, ca un ou care s-a spart și gata.