TVR i-a răspuns lui Dragoș Pătraru! Avem mesajul complet!

în Stiri de ultima ora
27/04/2018, 20:21
TVR i-a răspuns lui Dragoș Pătraru! Avem mesajul complet!
Dragos Patraru, dat afara de la TVR1

Reprezentanții TVR i-au răspuns lui Dragoș Pătraru! Concucerea TVR au reacţionat în urma acuzaţiilor pe care Dragoş Pătraru le-a adus împotriva instituţiei în ultimele zile, în cadrul emisiunii sale, „Starea Naţiei“, de la TVR 1. Acesta a spus că a fost amenințat, dacă va mai spune ”prostii” în emisiunea sa.

Redăm, integral, comunicatul de presă trimis de TVR

Ca urmare a articolelor apărute în mediul online şi a afirmaţiilor făcute de dl. Dragoş Pătraru în emisiunea „Starea Naţiei“, difuzată pe TVR 1, de luni până joi, de la ora 22.30, SRTv face următoarele precizări: – Televiziunea Română asigură libertatea de exprimare şi promovează pluralitatea de opinii, conform misiunii sale publice. Dovada acestui fapt este tocmai difuzarea pe post, pe unul dintre canalele sale principale, a recentelor ediţii ale emisiunii „Starea naţiei“, în care este satirizată sau criticată conducerea societăţii.

TVR i-a răspuns lui Dragoș Pătraru. „relaţiile contractuale trebuie respectate de ambele părţi”

– SRTv consideră că, la fel ca în orice altă companie, relaţiile contractuale trebuie respectate de ambele părţi, fie că vorbim despre proprii angajaţi, de colaboratori sau de alţi parteneri externi. – În acest context, ne rezervăm dreptul legal şi firesc de a acţiona pentru a proteja imaginea instituţiei, în deplin respect pentru telespectatorii noştri şi pentru misiunea publică încredinţată. – Managementul SRTv încurajează libera exprimare în interesul publicului telespectator şi are permanent în vedere informarea corectă şi echilibrată a acestuia, precum şi prezentarea obiectivă şi imparţială a realităţilor vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×