Trei rețete simple dacă vrei să pui murături pentru iarnă. Gogonelele tale vor face istorie

Iarna ne bate la ușă, iar gospodinele se pregătesc să facă provizii. FANATIK te învață mai multe rețete de gogonele delicioase pentru iarnă, care vor merge perfect cu pomana porcului, dacă vom avea așa ceva, dar la fel de bine vor merge și cu o porție zdravănă de fasole!

Ingrediete pentru cea mai simplă rețetă de murături dintre cele trei

  • gogonele
  • țelină
  • bețe de mărar
  • cimbru
  • usturoi
  • hrean
  • sare

Pe fundul borcanului bine spălat se pun crenguțe de cimbru și de mărar, apoi se așază gogonelele. După ce ai pus gogonelele în borcan, te ocupi de saramură. Pui apa la fiert cu sare. La un litru de apă pui o lingură de sare, lași apa la foc, până dă în clocot, pentru ca sarea să se topească bine. Când saramura dă în clocot, adaugi câteva căpățâni de usturoi pisat. Frunzele de țelină și hreanul se așază deasupra borcanului plin cu gogonele, după care se toarnă saramura. Atenție, deoarece borcanul s-ar putea sparge, așadar toarnă încet lichidul cald. Se leagă bine borcanul și când s-a răcit se depozitează într-un loc răcoros.

Ingrediete pentru cea mai simplă rețetă de murături dintre cele trei. Sursa foto: retetedupaingrediente.ro

Ingrediente pentru gogonele asortate

  • castraveţi
  • gogonele
  • conopidă
  • sfeclă roşie
  • varză
  • pepene
  • morcovi
  • hrean proaspăt
  • beţe de mărar uscat
  • un bucheţel de cimbru uscat
  • usturoi
  • ţelină
  • frunze de dafin
  • frunze de vişin
  • boabe de piper
  • boabe de muştar
  • 3-4 gutui/ mere

Se folosește un borcan de 10 litri. Spălăm temeinic legumele, dar li fructele. Câteva bucăți țelină, cu tot cu frunze, se vor așeza pe fundul borcanului, apoi se așează un rând de legume și fructe, câteva din fiecare, după care se pun câteva rămurele de cimbru, câteva bețe de mărar trei căței de usturoi și două felii de țelină. se repetă până se umple borcanul. Pentru saramură, se pune câte o lingură de sare neiodată pentru fiecare litru de apă, dar se adaugă și o lingură de boabe de piper și una de boabe de muștar. După ce dă în clocot, se ia după foc și se lasă la răcit. Cât este călduță, saramura se toarnă în borcanul cu fructe și legume. La sfârșit de tot se pun bețe de mărar, apoi se leagă bine borcanul.

Rețeta pentru gogonele picante

  • 10 kg gogonele
  • 1 kg morcovi
  • 2 căpăţâni usturoi
  • 4 bucăţi mari de hrean
  • 30 ardei iuţi
  • 1 kg sfeclă roşie
  • 1 varză roşie
  • 4 mere creţeşti
  • 1 ţelină mare
  • frunze de vişin
  • boabe de porumb
  • un mănunchi de busuioc

Se spală foarte bine recipientul, care trebuie să se poată închide ermetic! Gogonelele se spală şi se înlătură cele lovite sau alterate. Se curăță hreanul și se taie rondele, apoi curățăm morcovii, pe care îi vom tăia fâșii. Se curăță și usturoiul, iar merele se taie felii, la fel și țelina. Pe fundul borcanului sau butoiului se aşterne un strat de foi de hrean. Gogonelele se aşază într-un strat peste acestea. Deasupra, un strat din toate celelalte ingrediente și iar un strat de gogonele, până la umplerea vasului. Se acoperă cu frunze de hrean şi frunze de vişin. Se adaugă un mănunchi de busuioc. Zeama se fierbe cu 300 de grame de sare grunjoasă, 300 de mș de oțet de vin, un plic de boabe de muștar și șase foi de dafin. Se va folosi fierbinte, apoi se va închide ermetic recipientul!