Traian Băsescu a fost însoțit de soția sa la vot!

Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
06/10/2018, 15:29
Traian Băsescu a fost însoțit de soția sa la vot! GALERIE FOTO
Traian Băsescu, alături de soția lui, Maria Băsescu

Traian Băsescu a mers la vot, însă nu singur. Fostul președinte al României a fost însoțit de soția sa, Maria Băsescu. Cei doi au spus ”prezent” participării la votul referendumului ce vizează schimbarea definiției familie din Constituția României. Aceștia, s-au prezentat astăzi, 6 octombrie, la secția de votare din cadrul Liceului ”Jean Monnet” din București. Din nefericire, și de această dată, după ce și-a dat consimțământul, s-a lăsat cu un incident neplăcut, la fel ca în cazul liderului PSD Liviu Dragnea. Imediat ce a ajuns la aceeași secție de votare, Liviu Dragnea a rămas siderat în urma faptului că a vrut să salute toți membrii secției de votare, însă doi dintre ei au refuzat. Ulterior, șeful PSD a comentat cu ”Cei șapte ani de acasă”.

Incidentul se pare că s-a repetat! La ajungerea soților Băsescu în cadrul Liceului ”Jean Monnet”, Traian Băsescu a dat să salute bărbătește oamenii din încăpere, începând cu membrii secției în care urma să voteze. În cazul lui, doar unul dintre ei nu a vrut să-i întoarcă salutul sau poate doar nu a fost îndeajuns de atent. Ulterior, acesta a fost întrebat de jurnaliști cum comentează acest gest. ”Era un domn care citea o carte, ceea ce arată că și comisia e politizatăm probabil era un PSD-ist înrăit. Nu m-a deranjat”, a declarat fostul președinte. Totodată, acesta a continuat prin a-și exprima gândurile și a cataloga atitudinea avută de membrul secției de vot. ”Prostia nu poate să te deranjeze, doar o compătimești”, a compeltat Traian Băsescu, îndreptându-se spre ieșirea din liceu.

Traian Băsescu, la vot cu soția! Condiția imperios necesară pentru validarea referendumului

Traian Băsescu a fost la vot alături de sotia sa
Traian Băsescu, în incinta secției de votare, în timp ce dădea interviu

În urma evenimentului care a învăluit țara: referendumul pentru familie 2018, important de știut este cum va fi validat acesta. Condiția pentru care revizuirea definiției familiei din Constituția României să fie validată, în urma voturilor exprimate, este ca participarea la vot să fie de un procent de cel puțin 30% dintre cetățenii înscriși pe listele electorale.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×