Tragedie în Italia acolo unde o româncă a fost înjunghiată mortal de un afacerist sicilian. Aceasta avea o relaţie extramaritală cu bărbatul. Italianul s-a enervat rău de tot după ce a aflat că tânăra era însărcinată cu copilul lui şi i-ar fi cerut să-şi părăsească nevasta. Mai exact, Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, în vârstă de 30 de ani, locuia încă din copilărie în orăşelul Giardinello. Tânăra a fost adoptată de o familie siciliană.
Femeia avea o relaţie de un an cu Antonio Borgia, în vârstă de 51 de ani. Din păcate pentru ea, bărbatul era căsătorit cu o altă femeie. Presa locală scrie că cei doi s-au întâlnit într-o zonă mai puţin populată unde au discutat minute bune , în maşină. Acela ar fi fost momentul în care românca i-a comunicat iubitului ei că este însărcinată. Mai mult de atât, tânăra i-a transmis sicilianului că dacă nu își părăsește familia îi va spune soţiei despre aventura sa extraconjugală.
Italianul s-a speriat de amploarea pe care putea să o ia scandalul și a înjunghiat-o pe fată în abdomen. Românca a reușit să scape și să fugă din maşină. Scenele au fost surprinse de o cameră de vedere amplasată în zonă. De altfel, pe imagini se vede cum românca, plină de sânge, a fost urmărită, prinsă şi târâtă înapoi în maşină. În tot acest timp, camera a captat și dialogul dintre cei doi, unul cu adevărat năucitor.
„Ce faci? Lasă cuţitul. Vom avea un copil! Te iubesc, te iubesc. Nu se poate să se sfârşească aşa”, i-a transmis tânăra bărbatului. Acesta i-a promis că o duce la spital, dar după ce au ajuns în mașină, cei doi au început din nou să se certe. Acela a fost momentul în care italianul a lovit-o cu o bâtă în cap, după care i-a tăiat gâtul cu cuţitul cu care a înjunghiat-o în burtă. Bărbatul a scăpat de cadavru pe care l-a aruncat ăe un câmp.
A mers liniștit acasă, a spălat dubița, apoi s-a dus la frizerie. Nu a reușit să şteargă complet toate urmele de sânge, şi pus în faţa acestor dovezi acesta şi-a recunoscut crima.