Tinerii părinți din Maramureș ar putea beneficia de o sumă consistentă la nașterea primului copil, dar ar putea beneficia și de scutiri de impozite pe locuință și pe mașini. Cel puin așa anunță președintele reales al social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea.
Acesta a vorbit despre măsurile pe care vrea să le adopte pentru renașterea Maramureșului în cadrul Conferinței Județene de Alegeri a PSD Maramureș, desfășurată joi, 6 februarie.
”Pentru un asemenea crez am decis să candidez pentru o nouă funcție de președinte al PSD Maramureș. Și pot să cred, alături de toți colegii mei, că Maramureșul are nevoie de politici publice sociale. Pot să cred, cu adevărat, într-un program pentru creșterea natalității.
Pot să vă propun ca, alături de alte partide politice, să suținem cu adevărat un program prin care familiile tinere ale Maramureșului să fie încurajate să facă acest pas, să vedem că tinerii revin la formula de bază a societății, la familie. Să îi vedem că se căsătoresc și fac copii, că perpetuează Maramureșul de acum înainte, peste ani.
Pentru un asemenea program județean pot să candidez și în fruntea partidului și pentru președinția Consiliului Județean Maramureș. Să încercăm să îi ajutăm efectiv pe tinerii județului nostru și tocmai de aceea voi propune, în perioada imediat următoare, un program care poate chiar așa se va numi: Renașterea Maramureșului.
Gabriel Zetea propune ca aceste beneficii să fie acordate tinerilor părinți printr-un refenrendum local cu care să oblige Bucureștiul să accepte propunerile respective.
Și prin acest program, Consiliul Județean, alături de fiecare primărie din județ va propune locuitorilor un referendum județean în ziua alegerilor locale. Și vom propune ca o parte din bani să vină de la Consiliul Județean, iar o parte de la fiecare primărie locală, astfel încât fiecare cuplu de tineri ai Maramureșului, după ce se căsătoresc și fac un copil, să primească o sumă importantă de bani, pentru a putea crește acei copii.
La fiecare al treilea copil, familiile ar trebui să primească o scutire pentru impozitele pe casă, pe mașină, pe teren, iar acestora trebuie să le asigurăm locuri de muncă. Dacă cei de la București nu vor susține un astfel de proiect, noi, printr-un referendum, îl vom aproba și îi vom obliga și pe cei din Parlament și pe cei din Guvernul României, indiferent de culoarea politică, să susțină proiectul prin care Maramureșul poate renaște, prin care familiile tinere ale județului primesc ajutor sau prin care cei plecați în Diaspora pot să revină acasă, pentru că au și un motiv.
Pentru un astfel de proiect de suflet, dragi colegi, pot să candidez. Și dacă mă susțineți, vă mulțumesc și vă susțin și eu!”, a încheiat mesajul său președintele reales al PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord Vest.