Concurenții de la Asia Express fac față cu greu condițiilor.Tensiunea și nervii cresc, iar conflictele bat la ușă. Adda și Cătălin nu și-au mai putut stăpânii nervi și s-au luat la ceartă
Patru echipe din sezonul 3 al emisiunii Asia Express se luptă pentru ultima șansă care le poate asigura un loc în marea finală! Cu cât se apropie mai mult de final, cu atât tensiunea crește mai mult. Condițiile nu sunt ca la mama acasă, iar probele sunt din ce în ce mai grele.
Nici nu au timp de respiro, pentru că provocările vin pe bandă rulantă, iar concurenții trebuie să țină ritmul și să dea ce au mai bun, pentru că există concurență serioasă.
Adda și Cătălin sunt copleșiți de emoții, tocmai de aceea, nu își mai pot controla stările și oboseala și răbufnesc: „Măcar taci din gură, atât te rog”.
După ce au făcut autostopul și au căutat monede prin fortul olandez, vedetele au ajuns în fața unei noi provocări. De această dată, concurenții trebuie să care sare.
Speak și Ștefania, Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Alex Abagiu și Radu, Adda și Cătălin sunt cele patru echipe care se luptă acum pentru un loc în marea finală. Tocmai de aceea, orice probă executată rapid, dar mai ales corect, îi poate aduce cu un pas mai aproape de marele premiu.
Una dintre probe are loc la Muzeul de Sare din Tainan, unde există numeroase piramide din sare. De această dată, concurenții vor învăța cum să culeagă 40 de kilograme de sare și să o care într-un punct stabilit de Gina Pistol. Bineînțeles, concurenții nu au foarte mult timp la dispoziție.